Atmosferă electrizantă în această dimineață la matinalul „Dimineața de Vară" de la Kiss FM, unde gazdele emisiunii, Boba și Lucia, i-au avut ca invitați speciali pe Denise Săndulescu, CEO al D&D East Entertainment, și pe îndrăgita artistă Nicole Cherry. Discuția a gravitat în jurul unuia dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale anului: concertul Jennifer Lopez la București.
Denise Săndulescu, motorul din spatele aducerii supervedetei internaționale în România, a oferit detalii exclusive despre organizarea acestui eveniment de amploare.
„Din 2014 am început negocierile. Este un proiect pe care noi ni l-am dorit de foarte foarte mult timp și suntem foarte fericiți că am prins acest moment, pentru că ni se pare că este cel mai înalt moment din viața ei. Este fizic în top, este într-o stare extraordinar de bună fizică, nu știu cum face și ce face exact, dar tot încerc să-mi dau explicații cum se poate ca o femeie la 56 de ani să arate în felul acesta. Este incredibilă și are o energie magică”, a spus Denise în direct la Kiss FM.
„Publicul va avea o noapte de neuitat. Acest Up All Night este un show unic. Am văzut foarte multe concerte la viața mea și fiind și în domeniul acesta pot spune că sunt două ore de full energy și emoții și momente cheie de dans, de mesaje transmise către publicul ei”, a spus Denise.
Ea a completat că toate semnalele arată că în această seară biletele se vor epuiza.
Emisiunea a avut-o ca invitată și pe încântătoarea Nicole Cherry, care va cânta în deschiderea concertului Jennifer Lopez.
Vizibil emoționată, artista a povestit cât de important este acest moment pentru cariera ei:
„Sunt emoționată, entuziasmată, totul numai de bine. Asta ziceam și mai devreme, că simt că mă iau emoțiile alea mari, dar că totuși sunt constructive. Cu un eveniment atât de mare, încerc să-mi adun toată energia să fac ceea ce-mi place cel mai mult. Sunt sigură că totul va fi minunat”, a spus Nicole.
„Summer in the City îmi îndeplinește un vis, o aduce pe Jennifer Lopez în România, iar pe lângă asta eu sunt opening act. Copilul din mine urlă! Este ceva extraordinar de mare pentru mine. Tocmai de asta le mulțumesc celor de la D&D East Entertainment că mi-au oferit această șansă. Sunt extraordinar de recunoscătoare și sper din inimă ca românii să mă primească la fel de bine ca și atunci când am fost la Maluma”, spune Nicole.
Conversația din această dimineață din studioul Kiss FM a fost presărată cu emoții și o mulțime de detalii din culisele pregătirilor. Atât Denise, cât și Nicole au subliniat că publicul român merită show-uri de talie internațională și că acest concert marchează un nou standard pentru industria de evenimente din România.
Cu o producție impresionantă, o deschidere susținută de una dintre cele mai iubite artiste din România și o echipă profesionistă în spate, festivalul Summer in the City promite să fie highlight-ul muzical al sezonului.
Ascultă întreaga emisiune mai jos: