Cum povestește Theo Rose, nu o mai face nimeni, pentru că artista are puterea să se pună în pielea oricărui personaj și să îi dea culoare. De data aceasta, Theo Rose își activează alter egoul – Leo de la Izvoare – și cântă despre ale vieții și despre dragoste, într-un stil care vă va transporta în timp, la petrecerile originale, petrecerile unde distracția nu avea nevoie să fie postată pe Instagram. Acolo unde oamenii cântau din suflet, fără scenarii, iar bucuria era reală.
„Dacă dragostea era pe bani” e o piesă care te face să zâmbești, dar și să îți amintești că viața, cu bune și rele, merită trăită fără prea multe complicații. Theo Rose, prin Leo de la Izvoare, aduce povești simple, dar cu parfum de altădată, spuse cu talent și sinceritate. O piesă despre oameni, despre iubiri trecătoare sau nu, și despre serile acelea în care muzica și râsetele țineau până dimineața.
Piesa a fost scrisă de Theo Rose și Florian Rus și produsă de Andrew Barabancea și Mario Morar.
Theo Rose este una dintre cele mai apreciate și versatile artiste din România, cucerind publicul prin vocea sa puternică, talentul remarcabil și prezența carismatică. Stăpânește cu ușurință diferite stiluri muzicale, de la lăutărească și balcanică până la jazz și pop, aducând mereu un plus de originalitate în muzica sa.
Piese precum „Nu mă duc la club”, „Noaptea ne fură iubiri” și „A venit poliția”, s-au bucurat de un succes răsunător, dominând topurile muzicale și strângând milioane de vizualizări. Theo Rose s-a remarcat și prin colaborări de impact, lansând hituri alături de Irina Rimes, MIRA și IAN, demonstrând astfel o versatilitate muzicală de excepție. De asemenea, colaborarea sa alături de Smiley pentru „Ultimul dans” este un succes remarcabil, ajungând până pe locul întâi în topul celor mai difuzate piese de la radio. Mai mult, cele mai recente lansări ale sale, colaborarea cu Andrei Bănuță pentru „Cine, cine”, piesa ,,Dragoste nouă”, dar și ,,M-au răpit extratereștrii” (From Buzz House The Movie 2) au intrat rapid în trending-ul YouTube, ocupând primele poziții.
Dincolo de muzică, Theo Rose s-a impus și în televiziune și actorie. Artista a fost de trei ori antrenor la Vocea României, alături de Horia Brenciu, și a jucat în serialul Clanul, unde și-a dovedit talentul actoricesc.
Sfârșitul anului 2024 a marcat începutul turneului „Pe Vechi”, un proiect special dedicat muzicii interbelice, care a avut un succes impresionant. Turneul a continuat și în 2025, fanii artistei având parte de două seri consecutive spectaculoase la Sala Palatului, dar și de concerte în toată țara. Mai mult decât atât, artista a lansat și primul său documentar: Theo Rose: Pe vechi. O călătorie în timp., o incursiune emoționantă în lumea muzicii interbelice și în culisele spectacolului său live, care poate fi vizionat pe VOYO.