Krrysopher lansează primul său material integral în limba română, cel mai recent EP intitulat „Însemnări”. Acesta conține șase piese care explorează teme personale și emoții autentice: „Însemnări”, „Fantezie”, „Suflet”, „Sare”, „Te-ai strecurat” și „Singurătate”.
Cu un sound eclectic și versuri introspective, „Însemnări” dezvăluie o față mai intimă a artistei, invitând ascultătorii să intre în universul său liric. Fiecare melodie este o piesă din jurnalul său emoțional, combinând sensibilitatea cu energia autentică ce o caracterizează.
Piesele de pe EP sunt compuse și interpretate de Krrysopher, care semnează atât muzica, cât și versurile. Radu Bădilaș s-a ocupat de producție, mix și master, contribuind la conturarea sound-ului final al materialului.
Artista declară că “însemnări” este un proiect extrem de personal. S-a născut din sentimente cât se poate de reale, trăiri și emoții mult prea puternice pentru a le ține înauntru. Fiecare piesă este ca o pagină de jurnal în care încerc am încercat să mă înțeleg pe mine însămi, să procesez anumite lucruri cu care mă confrunt. Scopul acestui EP, pe lângă exteriorizarea sentimentelor, este și să facă ascultătorii să se simtă mai puțin singuri. Când eram mai mică aveam nevoie de artiști români care să vorbească despre anxietate, singurătate, pierdere de sine etc. în muzica lor, și cumva am simțit o lipsă de astfel de muzică. Prin acest EP am încercat să devin eu acel artist de care aveam nevoie în anii adolescenței, să ofer publicului înțelegere și alinare. A fost o provocare să scriu în limba română, însă cred ca acest lucru a contribuit cumva la cât de vulnerabil și de personal este EP-ul. Sper din suflet să ajute cât mai mulți oameni și să fie un safe space în momente grele.
Krrysopher este o cântăreață și compozitoare talentată din România, finalistă a competiției SuperStar România 2021 (adaptarea românească a francizei Idols). Ea i-a impresionat pe jurați prin talentul și abilitățile sale excepționale în timpul show-ului și a devenit rapid una dintre cele mai discutate concurente din competiție.Krrysopher nu este doar o interpretă remarcabilă, ci și o muziciană talentată, care cântă la pian, chitară electrică și acustică, precum și la ukulele încă de la o vârstă fragedă. Ea a oferit constant prestații impresionante, care i-au lăsat fără cuvinte atât pe jurați, cât și pe public.