Peste 270.000 de voluntari mobilizați în primul an în care Ziua de Curățenie Națională s-a desfășurat sub lege oficială

20 septembrie 2025 a marcat o ediție istorică a Zilei de Curățenie Națională, organizată de Let’s Do It, Romania!, cea mai mare mișcare socială din țară. Pentru prima dată, acțiunea s-a desfășurat în baza Legii nr. 266/2024, prin care cea de-a treia sâmbătă din septembrie a fost declarată Ziua de Curățenie Națională în România. A fost a treisprezecea ediție și, în același timp, un an aniversar în care Let’s Do It, Romania! a sărbătorit 15 ani de activitate.

Rezultatele acestui an confirmă forța comunităților: 270.542 de voluntari au participat la acțiunea națională și au colectat 427.101 saci de deșeuri, echivalentul a aproximativ 2.383.787 kilograme, din 41 de județe și București.

„Acest moment este o dovadă că atunci când societatea civilă, autoritățile și cetățenii trag în aceeași direcție, se pot schimba mentalități și se pot crea tradiții naționale. Ziua de Curățenie Națională este acum parte din lege, iar acest lucru ne responsabilizează pe toți să continuăm să protejăm mediul. Suntem recunoscători pentru implicarea celor peste 270.000 de voluntari care ne arată că România are resursele și energia de a se transforma.” — Ștefan Buciuc, Președintele Asociației „Let's Do It, România!”.

Sprijin din partea companiilor, persoanelor publice și artiștilor

La ediția din 2025, Mira și Alexia s-au alăturat acțiunilor de curățenie participând activ la evenimentele din teren și inspirând comunitățile să se implice.

În mediul online, numeroși artiști și persoane publice au susținut evenimentul, promovând mesajul Zilei de Curățenie Națională, mobilizând mii de persoane să participe. Printre aceștia se numără: Smiley, The Motans, Andreea Raicu, Delia, Irina Rimes, Iuliana Beregoi, Ana Ularu, Babasha, Cornel Ilie, Alexandru Ștefănescu, Ana Beregoi, Flavia Hojda, Florian Rus, Gojira, Mădălina Pavăl.

Parte dintr-o mișcare globală, România s-a alăturat și în 2025 inițiativei globale World Clean Up Day, desfășurată în 198 de țări, zi recunoscută ca sărbătoare oficială internațională în calendarul Națiunilor Unite.

Aplicația Let’s Do It, Romania!

Efortul de curățenie continuă tot timpul anului cu ajutorul aplicației Let’s Do It, Romania! (iOS & Android), unde pot fi raportate gratuit zone cu deșeuri sau ambrozie, informațiile fiind transmise direct autorităților.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.