Marți dimineață, Andreea Bălan a fost invitata specială a matinalului DesKiss Dimineața de la Kiss FM, unde a vorbit despre cel mai așteptat eveniment al primăverii viitoare: concertul „FERICIRE”, prezentat de Kimaro Entertainment, ce va avea loc pe 1 martie 2026, la Sala Palatului, începând cu ora 19:00.
„Pe 1 Martie, împreună cu Kimaro și, bineînțeles, Kiss FM, vă aștept la Sala Palatului. E o zi foarte importantă 1 Martie și o dată importantă, pică chiar duminica, așa că vă aștept cu mic cu mare, cu toată familia la Sala Palatului pentru al doilea concert al meu de acolo din cariera mea. Se numește „FERICIRE”, pentru că vreau să prezint drumul pe care eu l-am parcurs ca să ajung la fericire, că viețile noastre nu au fost chiar fericite tot timpul”, a spus Andreea Bălan.
Ea a dezvăluit că nu a fost fericită dintotdeauna, chiar dacă poate din exterior așa părea.
„Cu toții avem suișuri și coborâșuri și cu toții căutăm până la urmă fericirea. De fapt, fericirea e în noi. E un drum lung să ne întoarcem la noi. Pare atât de scurt să fim noi cu noi, dar de fapt căutăm fericirea în alții, în alte lucruri și în exterior, tot timpul, așa că devine greu să te conectezi cu tine”, a mai spus Andreea.
Andreea a mai dezvăluit și că la acest concert va prezenta povestea ei, pe capitole și lupta pe care a purtat-o pentru a ajunge la fericire. Este un spectacol pentru oameni și care va fi despre toată lumea.
Artista a povestit că pregătirile pentru acest concert sunt în plină desfășurare și că fiecare detaliu – de la costumele spectaculoase și coregrafiile electrizante, până la proiecțiile video impresionante – este gândit pentru a crea o experiență unică.
„Important e să existe o pace și o liniște și lucrurile cotidiene să nu te afecteze, să nu te încarce sau descarce oamenii din jurul tău. Să ai un echilibru puternic emoțional, astfel încât să nu te afecteze părerile oamenilor”, a răspuns Andreea la întrebarea despre ce o motivează pe ea în căutarea fericirii.
Așadar, pe 1 martie, de Mărțișor, Andreea Bălan promite să transforme scena Sălii Palatului într-un univers al fericirii pure. Publicul este invitat să fie parte dintr-o călătorie a inimii și a emoțiilor, un spectacol care marchează începutul primăverii cu energie, culoare și optimism.
Andreea Bălan a vorbit și despre nuntă, care cel mai probabil va avea loc în vara lui 2026.
Ascultă întreaga intervenție a Andreei Bălan din matinal, despre viitorul ei concert și fericire în general: