Thianna a revenit în atenția publicului cu o nouă piesă plină de farmec și profunzime – „C’est la vie!”, un single ce promite să cucerească inimile iubitorilor de pop și retro. Cu această lansare, artista marchează un nou capitol în evoluția sa muzicală, explorând cu sensibilitate tema iubirii și a despărțirii printr-o perspectivă cinematografică, elegantă și sinceră.
Într-o lume în care muzica tinde tot mai des spre instantaneu, Thianna alege să spună povești. „C’est la vie!” este o piesă ce combină nostalgia anilor ’60 cu emoția autentică a prezentului, o călătorie sonoră unde se întâlnesc Elvis, James Dean și fragilitatea iubirii moderne. Ritmul retro, refrenul inconfundabil și videoclipul alb-negru filmat pe străzile Bucureștiului completează perfect atmosfera unei povești despre pasiune, pierdere și acceptare.
Despre inspirația din spatele piesei și despre felul în care reușește să transforme emoția în artă, am stat de vorbă astăzi cu Thianna, o voce a noii generații care aduce pe scena românească un amestec rar de nostalgie, stil și autenticitate.
Care este povestea din spatele piesei „C’est la vie” și ce ți-a inspirat versurile?
Am început să imaginez lucruri ca într-un film din anii '60, cu tot acel romantism nonșalant. Versurile sunt o îmbinare între dorința de a trăi intens, dar și cu acea înțelepciune de a accepta ce nu putem controla. A fost ca un exercițiu de imaginație, un fel de călătorie în timp, în care am vrut să surprind vibe-ul „C’est la vie", de acceptare a imperfecțiunii.
Crezi că în anii ’60 oamenii iubeau mai profund, mai poetic și mai asumat decât azi?
Cred că în anii ’60 iubirea avea o altă intensitate. Era o vreme în care oamenii erau mai conectați la prezent, la trăirile lor și aveau mai mult timp să aprecieze momentele mici, ca în filmele acelea în care totul se întâmpla cu o intensitate aproape poetică. Azi, cu toată viteza în care trăim, s-ar putea să uităm uneori să trăim la fel de profund. Dar nu cred că iubirea de azi e mai puțin profundă, doar că se manifestă diferit, poate mai modern, dar cu aceeași pasiune.
Dacă ai putea deveni personajul principal dintr-un film sau serial, pe cine ai alege și de ce?
Dacă ar fi să fiu personajul principal într-un film, mi-ar plăcea să fiu o eroină de film noir sau o femeie dintr-un film clasic, cu un caracter complex și cu un gram de mister în privire. Poate cineva dintr-un film ca Breakfast at Tiffany’s sau Rebel Without a Cause, un personaj care navighează între fragilitate și forță, dar care trăiește fiecare moment cu toată intensitatea sa.
Apropo de asta, ai vreun film preferat?
Rebel Without a Cause este filmul meu preferat cu James Dean. L-am adorat mereu pentru acea vulnerabilitate cruntă, dar în același timp, acel spirit de revoltă, de neacceptare a convențiilor sociale. Într-un fel, James Dean reprezenta ideea unui tânăr care simte totul mult mai intens decât ceilalți, iar acel conflict interior m-a impresionat dintotdeauna.
Cât de des îți romantizezi viața?
Îmi place să romantizez viața destul de des, nu neapărat ca o evadare din realitate, dar mai mult ca un mod de a adăuga un strop de magie cotidianului. Mi se pare important să găsim frumusețe în lucrurile mărunte, o plimbare pe străzi vechi, o dimineață cu soare sau o conversație deep cu un prieten. Asta mă ajută să fiu conectată la esența momentului și să apreciez ce am, chiar și atunci când viața e haotică.
Crezi că sensibilitatea este percepută ca o slăbiciune în societatea actuală?
Din păcate, da, sensibilitatea e adesea privită ca o slăbiciune, mai ales într-o lume care pune accent pe forța și independența exterioară. Însă eu cred că sensibilitatea este o mare putere. Oamenii sensibili sunt capabili să înțeleagă in profunzime ce se află în sufletele celorlalți și să creeze conexiuni autentice. Cred că sensibilitatea ar trebui privită ca un dar, nu ca un defect.
Cum ai trăit experiența mutării din Italia în România?
A fost un salt uriaș. Am locuit în Italia de la 4 ani și mutarea la București, în ianuarie, a însemnat să ies complet din zona de confort. Dar am făcut-o pentru visul meu de a face muzică și simt că a fost cea mai bună alegere.
Ce ai descoperit nou despre tine de când locuiești în România?
Am descoperit că sunt mai curajoasă decât credeam. Că pot lua decizii mari fără să am toate răspunsurile și că pot să mă adaptez rapid la o viață complet nouă.
În ce fel ți-a influențat România stilul muzical?
Bucureștiul mi-a adus o energie nouă. Am început să îmbin influențele pop cu o notă mai melancolică și sinceră, inspirată de oameni și de poveștile lor.
Ce îți lipsește cel mai mult din Italia?
Îmi lipsesc familia, mirosul de pâine proaspătă dimineața și plimbările pe străduțele înguste pline de istorie. Italia este locul unde m-am format și unde am învățat ce înseamnă să apreciezi frumusețea în detalii. Totuși, cred că uneori trebuie să te îndepărtezi de locul de unde vii ca să îți poți construi visul, iar pentru mine, acum, Bucureștiul este locul unde se scrie următorul capitol.
