Stea căzătoare, voce în ascensiune: interviu cu Alexandra Căpitănescu

La doar câțiva ani după ce a cucerit publicul cu vocea sa puternică și autentică, Alexandra Căpitănescu revine cu cea mai personală piesă din cariera ei de până acum: „Stea căzătoare”. Un single-confesiune, scris chiar de artistă, în care vulnerabilitatea se întâlnește cu forța interioară, iar lupta cu umbrele relațiilor toxice este transformată în artă. Versuri precum „Mă tragi în abisul tău și eu te urmez mereu… Vrei să mă sting ca o stea căzătoare” dezvăluie un capitol intens și sincer, pe care Alexandra îl împărtășește fără rețineri.

Cu ocazia acestei lansări speciale și înaintea concertului „Dilaila”, programat pe 4 decembrie la Nook București, am stat de vorbă cu Alexandra despre emoțiile din spatele piesei, motivația pe care i-o oferă publicul, evoluția ei artistică, dar și despre felul în care se împletesc muzica, știința și visurile ei pentru viitor. 


Cum ai simțit feedback-ul ultimei tale lansări? Te motivează? Simți o presiune? 

Așa cum am spus, ultima lansare este cea mai personală de până acum. Am primit mult feedback pozitiv și skill-urile mele de songwriting au fost apreciate, ceea ce înseamnă ca există o evoluție a compozitorului din mine, deci sunt foarte bucuroasă. Am primit și câteva recomandări de la oamenii care mă ascultă: să lansez mai multă muzică heavy metal, unde vocea mea rock este pusă mai mult în valoare și voi ține cont de asta.

Sunt foarte motivată fiindcă mai am multe lucruri de arătat și multe piese la sertar. Vreau să abordez cât mai multe stiluri, să mă joc și să îmi dau voie să învăț din greșeli. Singura presiune pe care o simt este de a face lucrurile din ce în ce mai bine, dar încerc să o privesc ca pe o provocare.


Cât de importanți sunt oamenii din jurul tău pentru Alexandra, artista?

Pentru oamenii din jurul meu sunt cea mai recunoscătoare. Singură nu aș fi putut fi aici și s-au legat atât de multe prietenii faine datorită muzicii, așa că le mulțumesc acestor oameni care mă ajută să îmi îndeplinesc visul. Love you, guys!

Ești studentă la Facultatea de Fizică din București. Crezi că te ajută fizica în progresul creativ? Te influențează în organizare? Te inspiră în versurile pieselor?

Fizica mă ajută să gândesc rațional și să îmi pun întrebări. Curiozitatea mea de a explora cât mai mult în zona artistică vine și de la faptul că în anii de facultate ca să înțeleg ce studiam, căutam răspunsuri în mai multe locuri. Chiar mă gândesc să scriu o piesă codată, astfel încât doar fizicienii să înțeleagă. De asemenea, vreau să mă folosesc de cunoștințele mele în domeniul științific ca să ajut artiștii. 


Cum o vezi pe Alexandra din 2035?

Alexandra din 2035 va fi într-un vârf de munte din România, cu o chitară în mână, telefonul deschis pe Voice Memos, scriind o piesă inspirată de tot ce vede în jur.

Ce ne poți spune despre concertul de pe 4 decembrie?  

Concertul de pe 4 decembrie din Club Nook București va fi un pas important spre crearea unei povești atunci când urcăm pe scenă. Ca spectator atunci când merg la un concert mă aștept să aud muzică bună, să văd cum muzicienii se distrează pe scenă și să simt cum ceva din mine este mișcat. Asta vreau și eu să fac ca performer. Nu este vorba doar despre un cântat frumos, ci despre tot ansamblul. Vă așteptăm să luați parte la povestea noastră!  


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.