KinoHora Film Festival debutează ca un proiect cinematografic ambițios, născut din dorința de a crea o punte culturală autentică între România și Republica Moldova. La intersecția dintre dialog, descoperire și celebrarea unei identități comune, festivalul își propune să aducă în prim-plan atât producții contemporane, cât și filme clasice, oferind publicului din București și Chișinău o perspectivă proaspătă asupra universului cinematografic din cele două spații culturale.
În acest interviu, Diana Cercel, organizator al festivalului, vorbește despre geneza KinoHora, provocările și bucuriile acestei prime ediții, dar și despre ambiția de a crea un cadru durabil pentru colaborări viitoare între cineaști, spectatori și comunitățile artistice de pe ambele maluri ale Prutului.
Cum a luat naștere ideea KinoHora Film Festival și ce v-a inspirat să creați acest proiect?
Ideea proiectului a pornit de la o discuție pe care am avut-o cu cei de la Happy Cinema, care au cinematografe în nouă orașe din România și un cinematograf în Chișinău, deschis în 2023. Cunoscând foarte bine peisajul artistic din ambele țări, ne-au oferit ocazia de a dezvolta acest eveniment împreună cu Asociația Investitorilor Români în Republica Moldova.
Am pornit de la dorința de a crea o punte de dialog prin film, de a genera dezbateri, de a cunoaște mai bine realitățile din ambele țări, cultura noastră comună, dar și diferențele care ne definesc.
Numele „KinoHora” este foarte sugestiv - cum ați ales această denumire și ce semnificație are pentru dumneavoastră?
Numele a fost ales în 2017, când doream să organizăm un alt proiect, axat pe susținerea dezvoltării co-producțiilor România–Moldova. Atunci nu am reușit să implementăm proiectul, din lipsă de finanțare, dar am rămas cu numele, pe care l-am „scos din sertar” acum.
Ce vă propuneți prin această „punte” între cinematografiile din România și Republica Moldova?
Ne propunem, în primul rând, să susținem producțiile celor două cinematografii, să generăm o platformă de dialog între public și realizatori, să punem în valoare filmele selecționate și să atragem cât mai mulți spectatori care să descopere în România filmele moldovenești și, invers, în Republica Moldova filmele românești.
Cum descrieți, în câteva cuvinte, identitatea artistică a festivalului?
KinoHora este un festival care aduce în prim-plan producții cinematografice de valoare care oferă perspective noi atât publicului cât și industriei cinematografice din ambele țări. Ne dorim ca prin această inițiativă să încurajăm vizibilitatea filmelor românești și moldovenești și a cooperări dintre cele două spații culturale.
În ce fel vedeți apropierea culturală dintre cele două cinematografii? Există o „limbă comună” în felul în care românii și moldovenii spun povești prin film?
Cred că avem în comun inventivitatea și harul de a spune povești și o încăpățânare de a face filme bune în ciuda adversităților.
Credeți că acest festival poate deveni un catalizator pentru coproducții și schimburi culturale între artiștii din ambele țări?
Da, asta ne dorim, să punem în legătură cele două cinematografii și această primă ediție a festivalului să fie un cadru favorabil pentru noi colaborări și proiecte comune.
Ce criterii au stat la baza selecției filmelor din programul acestei ediții?
Ne-am dorit să prezentăm o serie cât mai diversă de filme din Republica Moldova.
Am selectat filme care au fost de mare succes în ultima vreme, precum „Tunete” (2023) în regia lui Ioane Bobeica, „Varvara” (2023) în regia lui Anatol Durbală sau „Carbon” (2022) regizat de Ion Borș. Am dorit să avem în selecție și o serie de filme clasice din Republica Moldova, am colaborat în acest sens cu cei de la Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova, împreună cu care am decis să aducem scurtmetraje cu „Guguță” și două două filme de lungmetraj, „Se caută un paznic” (1968 ) regizat de Gheorghe Vodă, „Strada felinarelor stinse” (1991), regizat de Valeriu Gagiu, o producție emblematică a cinematografiei moldovenești.
Pentru selecția de la Chișinău a fost o provocare mare să ne limităm la câteva producții, am ales să difuzăm în mare parte pelicule actuale, dar și „Moartea domnului Lăzărescu”, pentru a puncta revenirea în cinema, după 20 de ani a acestui titlu, în format remasterizat.
Vom difuza de asemenea „Anul nou care n-a fost”, „Cravata galbenă”, „Jaful secolului” și un bloc de scurtmetraje: „Magicianul” „Opinci” și „În căutarea cailor pierduți”.
Ați inclus atât filme clasice, cât și producții recente. Cum ați echilibrat tradiția cu noutatea în programul KinoHora?
În România prezentăm filme moldovenești timp de trei zile, deci am reușit să includem în programare mai multe filme și echilibrul este unul foarte bun, dar și mai important, la toate filmele clasice de la București avem și invitați care vor pune în context producțiile.
Cred că e totuși esențial să oferi șansa spectatorilor să participe la evenimente axate pe filme clasice, care au o valoare indiscutabilă și care sunt relevante și azi.
Ce film din selecție considerați că surprinde cel mai bine spiritul festivalului?
Posibil Carbon, un film care mi s-a părut senzațional, un film care a avut un succes fenomenal la public și în România și în Republica Moldova.
Ce provocări ați întâmpinat în organizarea unui festival care se desfășoară simultan în București și Chișinău?
Așa cum spuneam, una dintre provocări a fost aceea de a realiza selecția de filme pentru Chișinău având în vedere că trebuia să ne limităm la câteva producții și ne doream, ca și la București, să avem un echilibru între producții recente și producții mai puțin recente, dar care sunt relevante și azi și merită readuse în atenția publicului.
Cum v-ați gândit la experiența publicului – ce va fi diferit față de alte festivaluri de film?
Privim festivalului ca o sărbătoare, fiecare proiecție ca o șansă de a ne bucura împreună de filme și discuții.
KinoHora este primul festival care aduce filme din Republica Moldova în București și filme din România la Chișinău și sperăm ca publicul să primească acest festival cu același entuziasm cu care am început noi organizarea acestuia. De asemenea, selecția noastră include filme pe care, după părerea noastră, publicul nu le-ar fi descoperit, precum și invitați cu care nu ar fi avut ocazia de a se întâlni dacă nu am fi creat acest context.
Ați pregătit momente speciale de dialog între cineaști și spectatori. Cum vedeți importanța acestor întâlniri directe?
Unul din punctele forte ale festivalului va fi tocmai posibilitatea publicului de a se întâlni cu realizatori și oameni din industria filmului. Ne-am dorit să aducem cât mai mulți invitați din Republica Moldova la București. Îi avem ca invitați pe Petru Vutcărău (actor din Strada felinarelor stinse) Violeta Tipa (critic de film, care va fi prezentă la proiecțiile cu Guguță), Larisa Turea (critic de film, cu care publicul se poate întâlni la vizionarea de duminică a filmului Se caută un paznic).
De asemenea, Anatol Durbală, regizor și scenarist al filmului Varvara.
Iar la proiecția Carbon de la Happy Cinema Colosseum îi avem ca invitați pe producătorul Sergiu Cumatrenco și actorul Dorian Boguță. La Omul fără linia vieții publicul va dialoga cu inginerului român Ionel Sporea, cel care a inspirat povestea filmului și a semnat și scenariul.
La Chișinău avem o proiecție eveniment pe 1 decembrie cu filmul Anul nou care n-a fost, în prezența regizorului Bogdan Mureșanu și a actorului Mihai Călin.
Ce planuri aveți pentru edițiile următoare? Vă gândiți ca festivalul să devină itinerant sau să includă și alte orașe?
Pentru edițiile următoare ne propunem să avem un număr cât mai mare de zile de festival și mai multe evenimente conexe și poate o secțiune cu competiție de scurtmetraje în care să putem oferi un premiu al publicului.
