Teo, binecunoscutul comediant roman, a fost ales sa deschida show-ul lui Pablo Francisco de pe 4 noiembrie, la Sala Palatului din Bucuresti. Pablo Francisco vine pentru prima data in Romania, in cadrul “Live and Kickin’ Tour”, acesta fiind organizat de Livehouse Comedy si powered by Kiss FM.
Debutul lui Teo, Teohari Claudiu, in lumea stand-up comedy a avut loc acum mai bine de noua ani, in 2004, initial ca un hobby si part-time job, doi ani mai tarziu alegand sa se dedice in totalitate acestui domeniu. Teo vorbeste, cu umor negru si sec, despre maruntisurile din viata de zi cu zi, care se pot intampla oricui: de la teribila lovitura la degetul mic de la picior, intrebarile stupide la discutiile cu iubita. In ultimii ani, Teo a devenit o prezenta constanta pe scena Club 99, alaturi Vio si Costel, fiind totodata unul dintre cei mai apreciati performeri de stand-up din Romania.
Toamna aceasta, Teo va urca pe scena Salii Palatului din Bucuresti, fiind ales ca opening act pentru show-ul Pablo Francisco chiar de catre reprezentantii artistului.













































