Olivia Addams și DOC lansează “Arta Ta”, a doua lor colaborare, o piesă construită în jurul ideii de sinceritate și a felului în care vulnerabilitatea poate deveni un element de forță. Noul single pune în prim-plan vocea Oliviei și maniera directă în care DOC își spune poveștile, într-o structură muzicală limpede și actuală.
Piesa urmărește un mesaj personal și ușor de recunoscut pentru orice ascultător care trece printr-un moment de claritate emoțională. Producția rămâne concentrată pe atmosferă și pe linia melodică, fără artificii inutile, ceea ce lasă spațiu pentru contrastul dintre cele două perspective vocale.
“Pentru mine, “Arta ta” este despre lucrurile pe care le simți, dar le spui greu. E una dintre cele mai sincere piese pe care le-am lansat și m-am bucurat că am putut sǎ colaborez din nou cu DOC, pentru că el știe să intre în poveste fără să o deturneze”, puncteaza Olivia Addams.
“Arta Ta” marchează continuarea unei colaborări care a demonstrat că funcționează firesc și fără forțări. Cei doi artiști revin împreună cu o piesă care își propune să pună accent pe autenticitate și pe expresie personală.
“Piesa asta are o sinceritate care te prinde de la inceput. Am intrat repede în poveste și de acolo, totul a mers natural. Iar asta se simte în rezultat ”, mǎrturisește DOC.
Piesa este compusă de cǎtre Diana Serban (Edine), Marius Dia, Achi și Cristian Prajescu, cu versuri scrise de Diana Serban (Edine). Producția poartă semnătura lui Achi, Cristian Prajescu și Marius Dia. “Arta Ta” este însoțită și de un videoclip regizat de Isabella Szanto, care surprinde esența piesei, concentrându-se pe emoția transmisă de artiști.
Piesa este acum disponibilă pe toate platformele digitale.





































































