„Maurice și Maralyn: O balenă, un naufragiu și o poveste de dragoste”, de Sophie Elmhirst, recent publicată în limba română, este unul dintre cele mai aclamate titluri internaționale din ultimul an. O poveste adevărată de neuitat despre iubire, supraviețuire și o încercare aproape incredibilă de a sfida soarta ‒ cartea a cucerit lumea, fiind declarată instant bestseller New York Times și cea mai bună carte de nonficțiune a anului 2024 la prestigiosul Nero Book Awards.
Această cronică reală despre supraviețuire și iubire dusă la extrem a stârnit un adevărat fenomen internațional: 4 săptămâni consecutive în topul New York Times Bestseller, dublu câștigător la Nero Book Awards 2024 (Cartea Anului & Nonficțiune), selectată de Barack Obama ca una dintre cărțile sale preferate ale anului 2025, opțiune de film în dezvoltare, cu scenariul semnat de Jon Croker (Paddington, The Woman in Black), publicată în 17 țări și tradusă în peste 15 limbi.
„Maurice și Maralyn” nu este doar o carte. Este o expediție emoțională în mintea și sufletul a doi oameni care au ales să renunțe la rutina obișnuită pentru visul unei vieți trăite pe mare. Maurice și Maralyn Bailey, doi visători britanici, pornesc, în 1972, într-o călătorie către Noua Zeelandă, departe de convențiile societății. Totul se schimbă când o balenă se lovește de barca lor în Pacific, și o scufundă. Urmează 118 zile de luptă pentru supraviețuire pe o plută – înfometați, epuizați, dar împreună.
Este o poveste despre limitele rezistenței umane, despre iubirea care sfidează dezintegrarea fizică și mentală, despre forța bine ascunsă a oamenilor obișnuiți, care iese la iveală atunci când sunt puși în fața imposibilului.
Sophie Elmhirst este o jurnalistă britanică premiată, colaboratoare pentru The Guardian Long Read, The Economist, The Gentlewoman și Harper’s Bazaar. Cartea sa de debut, „Maurice și Maralyn”, demonstrează un talent narativ rar, transformând un episod real într-o ficțiune care pare imposibil de lăsat din mână.
„Maurice and Maralyn” se bazează pe o poveste adevărată. Ce te-a atras inițial la călătoria lor extraordinară și cum le-ai descoperit povestea?
Am dat peste povestea lor în timp ce mă documentam pentru un articol. Era în perioada pandemiei, iar eu căutam povești despre oameni care au ales să trăiască pe mare sau să se îndepărteze de uscat într-un fel sau altul. Am ajuns întâmplător să citesc despre povestea lor, pe un site dedicat naufragiilor și supraviețuitorilor, iar imediat ce am citit despre experiența lor am simțit că are potențialul de a deveni o carte.
Ce aspect al relației dintre Maurice și Maralyn ți s-a părut cel mai captivant pe măsură ce ai cercetat și scris cartea?
Cred că contrastul dintre ei, cât de diferiți erau și totuși cât de mult îi ajuta asta în relația lor. Toate lucrurile pe care și le ofereau unul altuia tocmai datorită acestor diferențe, și felul în care, în anumite privințe, diferențele i-au ajutat să supraviețuiască și să se susțină reciproc.
Suferința trăită de ei pe mare este atât înfricoșătoare, cât și profund emoționantă. Cum ai echilibrat acuratețea faptelor cu nevoia de a spune povestea într-un mod care să-i facă pe cititori să simtă că trăiesc și ei experiența lor?
Pentru ca povestea să funcționeze, cred că cititorul trebuia să simtă că este acolo cu ei, sau chiar în mintea lor. Am avut noroc, pentru că au lăsat în urmă cărți, jurnale și scrisori care m-au ajutat să înțeleg cum gândeau și cum se exprimau. În plus, toate acestea mi-au oferit și o bază foarte solidă privind realitatea de zi cu zi a experienței lor.
Ce te-a surprins cel mai mult în timpul cercetării – fie ceva despre felul în care au reușit să supraviețuiască, fie despre personalitățile lor, fie despre epoca în care au trăit?
Cred că ne este greu să înțelegem cât de izolați și rupți de lume puteau fi atunci, fără GPS, fără mijloace de comunicare, fără telefoane. Nu este neapărat o surpriză, dar încă îmi e greu să conștientizez izolarea aceea extremă.
Oceanul are un rol atât de puternic, aproape simbolic, în carte. Ce reprezintă oceanul pentru tine, ca scriitoare?
Este o provocare să scrii despre el și uneori e dificil să îl faci interesant. Dar, în același timp, oceanul este un fundal extraordinar pentru o narațiune, devenind parcă un personaj în sine. Își putea schimba starea și violența atât de repede și le-a modelat existența. Uneori, tânjeau după el și îl iubeau, chiar dacă le amenința viața.
Ai petrecut mult timp explorând arhive, scrisori și interviuri. Cum ai reușit să transformi această poveste reală de viață într-un narațiune care se citește aproape ca un roman?
Cronologia ajută pentru că pune evenimentele în ordine, iar eu am încercat apoi să le împletesc într-o narațiune. Dar la fel de mult m-a ajutat să încerc să le înțeleg cu adevărat gândurile și vocea, adică modul în care se exprimau. Am vrut să mă adâncesc în textele și reflecțiile lor pentru a-i putea readuce la viață ca personaje.
Ești și jurnalistă. Cum te-a ajutat experiența ta ca jurnalistă să spui povestea lui Maurice și Maralyn?
Cred că prin varietatea surselor și a documentării pe care am folosit-o, inclusiv interviuri cu prieteni și rude încă în viață. Acest tip de cercetare amplă, interviuri și reportaj deopotrivă, este o parte importantă a jurnalismului narativ.
Cum menții empatia și respectul față de oamenii reali din această situație, construind în același timp o poveste care să captiveze cititorii?
Cred că este ceva esențial. Prin empatie creezi cea mai captivantă narațiune. Ai nevoie ca cititorul să se conecteze cu personajele ca și cum ar fi povestea lui personală, sau cel puțin să simtă fiecare fragment. Asta vine prin empatie.
Cartea este despre supraviețuire, dar și despre iubire și reziliență. Ce crezi că ne învață Maurice și Maralyn despre limitele rezistenței umane?
Că o mare parte din rezistență vine din prezența și sprijinul celorlalți; supraviețuim împreună, ajutându-ne unii pe alții, nu separat. Ideea de interdependență a devenit foarte importantă pentru mine.
Cartea a primit o recunoaștere internațională extraordinară, fiind inclusă atât în topul New York Times, cât și pe lista de lecturi a lui Barack Obama. Cum ți-a schimbat acest succes relația cu povestea?
Nu a schimbat-o deloc – sunt uimită că a avut un asemenea impact, având în vedere că este o poveste scurtă și veche, dar se pare că a atins oamenii într-un mod profund uman. Exact cum a rezonat cu mine când am descoperit-o prima dată – și asta a rămas neschimbat de atunci.
Cititorii din toată lumea s-au conectat cu acest cuplu britanic. De ce crezi că povestea lor rezonează într-o manieră atât de universală?
Pentru că este despre toate aspectele fundamentale ale vieții umane – relațiile noastre, personalitatea noastră, felul în care facem față provocărilor și crizelor, cum trecem prin viață, cum ajungem la final, pe cine iubim. Toți trecem prin aceste lucruri, doar că versiunea lor a fost mai extremă la un moment dat.
Cum te simți știind că „Maurice and Maralyn” este tradusă în 17 limbi, inclusiv în limba română, și ajunge la un public la care poate nu te-ai fi gândit niciodată?
Este copleșitor să mă gândesc la asta – și sper doar ca munca mea și povestea lor să se traducă în toate sensurile. Sper ca ceea ce am vrut să transmit să ajungă la toată lumea și ca cititorii din alte țări să se bucure de ea.
Drepturile de ecranizare au fost deja vândute, cu Jon Croker ca scenarist. Cât de implicată ești în acest proces și ce speri să surprindă cel mai bine versiunea filmului?
Implicarea mea nu este așa de mare, dar sunt foarte entuziasmată – sper mai presus de orice ca filmul să îi surprindă pe ei ca oameni, în toată complexitatea lor.
După ce ai spus o poveste adevărată atât de epică, simți că vei explora și alte istorisiri reale sau te vezi orientându-te spre ficțiune?
În acest moment lucrez la o altă poveste bazată pe fapte reale. Dar cine știe ce va urma!
