Ce e nou pe Netflix în luna decembrie - Stranger Things, Emily în Roma, George Clooney și Adam Sandler

Ultima lună din an vine pe Netflix cu unele dintre cele mai așteptate titluri ale sezonului. Fie că vrei să intri în atmosfera sărbătorilor, să te pierzi într-un thriller misterios sau să te lași purtat de emoțiile unui film dramatic, platforma pregătește un decembrie divers și spectaculos. Iată recomandările noastre pentru vizionări de pus sub brad!

„Jay Kelly” – Din 5 decembrie

Noah Baumbach revine cu un film profund și personal, în care George Clooney interpretează un actor celebru confruntat cu propriile regrete și vulnerabilități. Adam Sandler îl însoțește într-o călătorie de autodescoperire cu momente de umor și melancolie, iar distribuția impresionantă conturează un film matur, sensibil și grandios. Perfect pentru o seară liniștită de decembrie. 


„Wake Up Dead Man: A Knives Out Mystery” – Din 12 decembrie

Detectivul Benoit Blanc (Daniel Craig) se întoarce într-un nou mister străbătut de suspans, excentricitate și un strop întunecat de teatralitate. Cu o distribuție de top – Glenn Close, Josh Brolin, Jeremy Renner, Mila Kunis și mulți alții – filmul promite cel mai periculos caz de până acum. Ideal pentru fanii puzzle-urilor criminalistice.


„Emily in Paris: Sezonul 5” – Din 18 decembrie

Emily schimbă Parisul pe Roma și intră într-o nouă etapă a carierei și vieții personale. Complicațiile profesionale se împletesc cu tensiuni romantice și un secret care amenință să îi zdruncine relațiile. Serialul revine cu estetica lui vibrantă, cadre de vis și drama modernă care l-a consacrat. 


„Stranger Things 5: Volumul 2” – Din 26 decembrie

Hawkins e în haos, portalurile sunt deschise, iar Vecna a dispărut fără urmă. Eleven este din nou vânată, orașul e în carantină militară, iar echipa trebuie să se reunească pentru confruntarea finală. Volumul 2 promite tensiune, emoție și pregătește terenul pentru finalul seriei, care va continua în ianuarie 2026. 


FILME NOI – DRAME, COMEDII, AVENTURI

„Goodbye June” – Din 24 decembrie

Drama emoționantă regizată de Kate Winslet marchează un debut cinematografic impresionant. Helen Mirren joacă o mamă bolnavă care își organizează cu luciditate și duioșie ultimele clipe alături de familie. Un film profund, perfect pentru zilele sensibile ale sărbătorilor.


„The Fakenapping” – Din 11 decembrie

O comedie cu iz de thriller, despre un tată care decide să își răpească… propriul părinte, în speranța de a-și plăti datoriile. Situația scapă rapid de sub control. 


„My Secret Santa” – Din 3 decembrie

O poveste de Crăciun cu identități încurcate, romantism și multă zăpadă – fix ce ai nevoie într-o seară cozy.

„I Wish You Had Told Me” – Din 4 decembrie

Un tânăr descoperă un secret tulburător despre tatăl său și pornește într-o călătorie în Spania pentru a afla adevărul.

„Troll 2” – Din 1 decembrie

Nora și echipa ei se confruntă cu un nou trol amenințător, într-o aventură spectaculoasă plină de acțiune nordică.


SERIALE NOI ȘI SEZOANE NOI – PERFECTE PENTRU BINGE

„My Next Guest with David Letterman and Adam Sandler” – Din 1 decembrie

Adam Sandler îl duce pe Letterman în culisele turneului său de stand-up și oferă un interviu savuros, sincer și plin de surprize.

„Love Is Blind: Italy” – Din 1 decembrie

Conceptul fenomen ajunge în Italia. Noi cupluri, noi declarații, aceeași regulă: dragoste… fără să te vezi.

„The Abandons” – Din 4 decembrie

Un western intens cu două femei care luptă pentru putere în anii 1850. Atmosferă, suspans și personaje puternice.

„Man vs Baby” – Din 11 decembrie

Rowan Atkinson revine într-un nou haos comic, de această dată într-un penthouse londonez… și cu un bebeluș „adoptat” accidental de Crăciun.

„City of Shadows” – Din 12 decembrie

Un cadavru găsit într-o manieră șocantă în Barcelona deschide un thriller polițist tensionat, în centrul căruia se află un detectiv cu reputație pătată.

„Home for Christmas: Sezonul 3” – Din 12 decembrie

Johanne încearcă să lase în urmă durerile trecutului și să găsească liniștea sărbătorilor. Dar iubirea nu respectă scenariul.

„The Manny: Sezonul 3” – Din 17 decembrie

Jimena și Gabriel se confruntă cu provocări profesionale și personale. Se va clătina relația lor?

„Sicily Express” – Din 22 decembrie

Doi prieteni sicilieni descoperă un tomberon… magic. Rezultatul? Teleportare instantanee acasă de Crăciun. O comedie lejeră, cu vibe italian autentic.

CLASICE DE SĂRBĂTORI

Dacă îți dorești ceva familiar, Netflix îți readuce câteva favorite:

The Holiday

Dr. Seuss' The Grinch

How the Grinch Stole Christmas

The Visit

Iubire cu Parfum de Lavandă – 1 & 2

Toate perfecte pentru seri în pijamale, lângă brad.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.