Viaţa privată / Vie Privée, în regia Rebeccăi Zlotowski, care se va vedea la noi in cinematografe începând din ianuarie, o are în rolul principal pe celebra actriţă Jodie Foster (The Silence of the Lambs, Taxi Driver, The Accused), la primul ei film vorbit în franceză după Un long dimanche de fiançailles (A Very Long Engagement, 2004), al lui Jean-Pierre Jeunet.
JODIE FOSTER, multipremiată în carieră pe ambele ţărmuri ale Atlanticului cu Oscar, Globul de Aur, BAFTA şi David di Donatello, joacă aici rolul unei renumite psihiatre care, în urma decesului unei paciente, demarează o investigaţie pe cont propriu, nefiind convinsă că a fost vorba de sinucidere.
Prin amabilitatea distribuitorului acestui thriller în România, Independenţa Film, vă prezentăm un interviu în care vedeta americană oferă detalii despre experienţa lucrului la Viaţa privată.
Rebecca Zlotowski nu și-a ascuns niciodată admirația față de tine, nici dorința de a lucra împreună. Îți era cunoscută activitatea ei înainte de acest proiect?
Nu, nu știam absolut nimic despre ea. Am citit scenariul înainte să mă documentez sau să ne întâlnim. Așa procedez eu întotdeauna, iar faptul că regizorul este sau nu celebru e neimportant pentru mine.
Scenariul este cel care mă interesează în primul rând, iar în acesta am simțit imediat puterea poveștii. Pentru mine, povestea înseamnă totul, probabil pentru că prima mea dragoste adevărată a fost cea pentru cărți. Am devenit actriță foarte tânără, aproape din întâamplare, însă, în adâncul meu, am fost mereu mai interesată de scris, de idei, de felul în care se spune o poveste şi, de aceea, scenariul acesta, fiind atât de frumos conceput, a reprezentat un veritabil dar.
Recunosc însă că personajul Lilian Steiner, eroina din Viaţa privată, m-a intrigat din prima, aşa că am început să vizionez filmele Rebeccăi, începând cu An Easy Girl, înainte ca ea să vină să mă întâlnească la Los Angeles.
Prin urmare, ai putea spune că erai deja convinsă înainte să o cunoști?
Da, se poate spune că știam deja că vreau să fac filmul, însă momentul decisiv, cel care a schimbat cu adevărat totul între noi, a fost întâlnirea din Los Angeles. În loc să vorbim pe scurt despre personaj, să schimbăm politețuri sau să mâncăm ceva, așa cum se întâmplă de obicei la prima întâlnire cu un regizor, am parcurs întregul film, cuvânt cu cuvânt, timp de șase sau șapte ore.
Aveam multe întrebări, iar fiecare răspuns de-al ei îmi dădea o energie incredibilă. M-a emoționat profund. Atunci am înțeles că Rebecca este extrem de serioasă în ceea ce face, că are o viziune precisă pentru fiecare moment, că a gândit totul în detaliu, pe scurt, că stăpânea pe deplin scenariul.
N-ai avut nicio ezitare?
Aş zice că a fost mai degrabă un fel de anticipare, adică i-am spus atunci că sper să aprofundeze mai mult scenariul în ceea ce priveşte aspectele care ţin pur de cinematografie şi aici mă refer la acele momente care atrag publicul într-o experiență cinematografică autentică.
Secvența de hipnoză de la început care se deschide într-un vis și creează un mister ce captează întreaga atenţie a spectatorilor mi se pare un exemplu perfect pentru a ilustra forţa filmului. Asta nu era nicidecum o critică şi nici măcar un semn că aş avea vreo îndoială, doar că, atunci când nu ai mai lucrat cu un regizor, sunt lucruri de care nu ai cum să fii sigur în avans.
Vorbești perfect franceza, dar nu ai mai filmat în Franța din 2004, de la A Very Long Engagement. A contat cumva și dorința de a juca din nou într-un film francez?
Asta s-a situat pe locul doi, imediat după calitatea scenariului, dar da, este adevărat, îmi doream de foarte mult timp un film francez, care să fie vorbit integral în franceză şi realizat de un regizor francez, deci nu ceva care să fie perceput ca o imitaţie a unui film american sau, mai rau, să fie o co-producție cu Statele Unite.
Căutam un film cu un ton mai discret, preocupat de idei, de viața interioară, dar asta nu înseamnă că vânam un proiect obscur sau ultraelitist din zona art-house! [râde] Viaţa privată e însă un film ambițios, în sensul că este un film important pentru Rebecca… și pentru mine.
Cum a decurs filmarea? Ți s-a părut dificil să te adaptezi unui alt fel de platou?
În primul rând trebuie să spun că Rebecca este unul dintre cei mai dedicați regizori cu care am lucrat vreodată, iar eu, ca actriță, știu să mă descurc.
Pentru mine, discuțiile profunde trebuie să se termine înainte de filmare şi, odată ajunsă pe platoul de filmare, e momentul să joci. Exact asta mi-a plăcut la Rebecca. Toată lumea o iubește pe set, pentru că este amuzantă, inteligentă, concentrată și extrem de umană, adică are grijă de oameni. În plus, lucrează cu aceeași echipă de ani de zile şi atunci există o reală loialitate de ambele părţi.
De asemenea – ăsta e un aspect foarte important pentru ea – se implică în absolut tot. Orice decizie trece prin ea, de la cele mari până la unele aparent minore. Ştii că jumătate din hainele pe care le poartă personajul meu, Lilian, sunt chiar din garderoba Rebeccăi? Mi-a plăcut enorm asta!
