Pe data de 11 ianuarie 2026, Amal și George Clooney și-au făcut apariția la Globurile de Aur 2026, iar cuplul a reușit să întoarcă toate privirile celor prezenți.
Amal (47 de ani) a purtat o rochie roșie semnată Balmain, accesorizată cu bijuterii Cartier, în timp ce actorul (64 de ani) a purtat un costum Giorgio Armani.
Cei doi sunt căsătoriți de 11 ani, iar în cadrul unui interviu recent acordat celor de la Los Angeles Times, Clooney a povestit despre cum s-a îndrăgostit foarte tare de Amal și deși avea 52 de ani și nu plănuia să se mai căsătorească vreodată, iubirea pe care a simțit-o față de avocată a schimbat totul.
„Avem copii. Eu nu voiam copii, dar totul s-a schimbat, deoarece am întâlnit persoana asta incredibilă. Sunt într-un loc foarte diferit în viață acum. Mă simt mai stabil și nu mai vreau să câștig argumente. Atunci când ești tânăr, încerci să câștigi totul”, a zis el.



















