Viața e făcută și din zile ploioase, zile pe care să le pui în cutia cu amintiri și să le arunci în spatele dulapului, zile când simți că nu ai fost prezent sută la sută și orele au trecut pe lângă tine. Holy Molly le-a pus pe muzică și le-a numit „Zile de uitat”. Piesa e de pus pe rană și pe repeat, fix în zilele în care balanța echilibrului tău se înclină spre partea negativă. Mai mult decât atât, artista propune o nouă perspectivă: piesa este scrisă din punctul de vedere al unui porumbel, o metaforă a singurătății și a invizibilității, perspectivă care se va regăsi și în universul vizual al clipului.
„Zile de uitat” vorbește despre momentele de gol, despre absențe emoționale și despre acele stări pe care nu știi exact cum să le explici, dar le simți din plin. Cu o interpretare vulnerabilă și o producție care te prinde, piesa completează universul sincer și intens al artistei.
Piesa a fost scrisă de Holy Molly și Alexandru Turcu, care s-a ocupat și de partea de producție.
,,Aveam o zi tare proastă când am scris piesa, mă simțeam inutilă. Și am zis cu voce tare <<mă simt ca un porumbel singur>>. Și în momentul ăla a ieșit versul <<Singură văd că nu mai știu să zbor>>. De acolo, totul s-a legat cu această imagine a păsării cu pene gri, prezentă peste tot în jur și totuși neobservată.”, ne spune Holy Molly.
Pe lângă lansarea piesei „Zile de uitat”, Holy Molly vine cu o surpriză pentru fani: două videoclipuri speciale de tip performance pentru piesele „Vrei” și „Poate”.
Vizualurile pun accent pe emoție, expresivitate și conexiunea directă cu muzica, într-un cadru minimalist care lasă loc interpretării să vorbească de la sine.
Holy Molly nu este doar o artistă, ci o forță creativă complexă: cântăreață, compozitoare și actriță, care s-a impus ca o figură esențială pe scena muzicală, susținută de o comunitate solidă de fani, grație vocii sale magnetice și sincerității lirice inconfundabile. Impactul ei global s-a simțit rapid, fiind lansată de o serie de hituri care au spart barierele clasamentelor, printre care se numără “Shot a Friend”, care i-a adus un disc de aur și a propulsat-o pe prima poziție în topurile de difuzări din Polonia și CSI, succes pregătit de piese internaționale notabile precum “Menage a Trois” (cu Lizot), “Back to Her” și “Twinkle Twinkle”, iar prezența sa pe piața poloneză s-a reafirmat, “Sunday Night” atingând locul trei în clasamentul radio. Pe plan autohton, Holy Molly și-a consolidat poziția dominantă în topuri cu piese precum „Plouă” (cu Tata Vlad, locul 1 radio) și „Totul meu” (cu ADI, locul 1 radio și cea mai utilizată piesă pe TikTok în 2023). În 2023, artista a oferit o primă incursiune în profunzimea sa artistică prin EP-ul de debut, „Liliac”, un preludiu necesar la viziunea sa cea mai amplă. Această viziune s-a materializat în 2025 odată cu lansarea albumului „PULS”, pe care Holy Molly îl numește „albumul care i-a schimbat viața”, proiect ce transcende statutul de simplu album, fiind o cartografiere sonoră a emoțiilor, o confesiune structurată într-un ciclu de 4 acte care ghidează ascultătorul de la iluzie la eliberare: I. Minciuna, II. Decăderea și adevărul, III. Speranța, IV. PULS. Cele 10 piese trasează o călătorie narativă coerentă, de la fragilitate la curaj și renaștere, albumul echilibrând balade intime cu ritmuri efervescente și incluzând colaborări-cheie care îi sporesc nuanțele emoționale, precum „Camera mea” cu Deliric, „Umbra ta” cu Calinacho și „Rugăciunea ta” cu Satoshi. „PULS” este o pledoarie pentru simțire, un memento muzical al faptului că, atâta timp cât inima bate, există mereu puterea de a merge mai departe.











































