În timpului unui meci NFL, spectatorii au avut ocazia să vadă un clip din cel mai nou film semnat de Christopher Nolan, „The Odyssey.” Odată cu video-ul, publicul a văzut că din distribuția producției face parte și rapper-ul Travis Scott.
În imagine, putem să-l vedem pe artist în timp ce vorbește cu un grup de soldați, printre care și Telemachus, jucat de Tom Holland, cât și Menelaus, în interpretarea lui Jon Bernthal. Filmarea a devenit la scurt timp virală.
Nu este prima colaborare între Nolan și Scott, nominalizat la premiile Grammy de 10 ori până acum. Cel din urmă a realizat melodia „The Plan” pentru thriller-ul SF al regizorului, „Tenet”, lansat în 2020.
„Vocea lui a fost piesa finală a unui puzzle la care am lucrat timp de un an. Viziunea lui asupra mecanismului muzical și narativ pe care eu și compozitorul Ludwig Göransson l-am construit a fost plină de revelații și profundă”, a spus Nolan într-un interviu acordat celor de la GQ în 2020.
„The Odyssey” este unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, mai ales că din distribuție fac parte actori de elită precum Holland, Anne Hathaway, Robert Pattinson, Lupita Nyong’o, Zendaya, Charlize Theron, Bernthal, Benny Safdie și Elliot Page.
Mai mult, este primul film filmat în intregime cu camere Imax, lucru imposibil până acum, deoarece genul ăsta de camere sunt atât de gălăgioase, încât fac aproape imposibile dialogurile intime. În ziua de azi, tehnologia a reușit să amortizeze sunetele, așa că Nolan a profitat de beneficiile acesteia.











































