Alma D a lansat la începutul acestui an „N-am pierdut nimic”, un single profund personal despre despărțire, vindecare și regăsirea de sine. Cu influențe de pop arabic și Middle East, piesa surprinde trecerea de la vulnerabilitate la forță interioară, într-un sound hipnotic și sincer.
Compusă de F.Charm, melodia marchează o nouă etapă în evoluția artistei și confirmă maturitatea sa artistică, după succesul colaborării lor pentru „Oameni buni”.
Alma D a oferit pentru kissfm.ro un interviu despre emoție, asumare și curajul de a merge mai departe.
„N-am pierdut nimic” e o piesă foarte personală. Care a fost momentul exact din viața ta care a declanșat această confesiune?
Piesa “N-am pierdut nimic” a venit la un moment potrivit vieții mele, mai exact începutul anului 2026 care a venit cu schimbări și am vrut să evidențiez acest lucru.
Piesa a pornit dintr-un moment de conștientizare profundă, când durerea s-a transformat în claritate și auto regăsire.
Spui „Acum sunt fericită că m-am găsit pe mine”. Cum arăta Alma D înainte de acest proces de vindecare și cum e acum?
Înainte, Alma D era confuză și fragilă, trăind mai mult prin emoții decât prin echilibru.
Acum este asumată, mai puternică și împăcată cu sine, conștientă de propria valoare.

Piesa vorbește despre despărțire, dar și despre acceptare. Pentru tine, personal, ce înseamnă ideea din titlu – „N-am pierdut nimic”?
Pentru mine, „N-am pierdut nimic” înseamnă că orice durere care te aduce mai aproape de tine nu e o pierdere, ci o lecție.
Mulți oameni rămân blocați în atașamente. Ce te-a ajutat pe tine să te alegi pe tine însăți?
M-a ajutat să mă opresc din a lupta cu emoțiile, să le accept și să înțeleg că alegerea mea nu e egoism, ci grijă de sine. De acolo a venit liniștea și puterea de a merge mai departe.
Din punct de vedere emoțional, a fost mai greu să trăiești povestea sau să o cânți?
A fost mai greu să o trăiesc…cântatul a venit ca o eliberare.

Sound-ul piesei aduce influențe de pop arabic și Middle East. Cum ai simțit că acest univers muzical susține cel mai bine mesajul piesei?
Mi se pare că sound-ul acesta îmi amplifică vulnerabilitatea, dar și curajul de a spune : “Nu am pierdut nimic. M-am regăsit.”
E ca și cum muzica ar fi fost făcută să poarte povestea din spate, nu doar să o acompanieze.
Colaborarea cu F.Charm continuă și pe acest single. Ce aduce el în procesul tău creativ și de ce funcționează atât de bine chimia dintre voi?
În procesul meu creativ, el este ca o oglindă și ca un antrenor în același timp. Când mă blochez sau mă pierd în emoție, el îmi pune întrebări care mă fac să văd esențialul. Și nu o face cu forță, o face cu calm, ca și cum ar ști exact ce am nevoie ca să mă regăsesc.
După succesul „Oameni buni”, presiunea a fost mai mare pentru acest release? Ai simțit așteptări diferite, inclusiv de la tine însăți?
Da, presiunea a fost mai mare, dar nu neapărat în sensul negativ.
După „Oameni buni”, așteptările au crescut și am simțit și eu o responsabilitate mai mare să fiu la fel de sinceră și să nu mă repet. Dar în același timp, am simțit și o dorință mai puternică de a face ceva autentic, nu doar „ce se așteaptă”. Asta m-a motivat, nu m-a blocat.

„N-am pierdut nimic” marchează o nouă etapă artistică. Ce e diferit în Alma D de acum față de începuturile tale?
În Alma D de acum e mult mai clar cine sunt și ce vreau să transmit. La început eram mai în căutare, mai influențabilă, mai atentă la ce „ar trebui” să fie. Acum sunt mai asumată, mai directă și mai conectată la mine. Diferența este că nu mai fac muzică ca să mă confirm, ci ca să mă exprim. Și asta se simte în fiecare vers, în fiecare alegere de sunet și în energia pe care o dau pieselor.
Dacă cineva ascultă piesa într-un moment dificil, care ai vrea să fie emoția cu care rămâne la final?
Aș vrea ca la final să rămână cu o emoție de liniște și putere, nu de tristețe. Să simtă că, indiferent ce se întâmplă, nu ai cum să te pierzi pe tine când te regăsești pe tine.
Crezi că muzica poate fi o formă de terapie? Pentru tine a fost?
Da, pentru mine muzica este terapie. Când am făcut piesa aceasta, am transformat durerea în ceva care mă elibera, nu mă îneca. Muzica te ajută să înțelegi ce simți și să îți dai voie să simți fără să te judeci.
Publicul tău rezonează mult cu sinceritatea ta. Ți-a fost vreodată teamă să fii atât de vulnerabilă în muzică?
Da, mi-a fost teamă.
Dar am realizat că vulnerabilitatea nu e slăbiciune, ci curaj. Și că atunci când spun lucrurile așa cum sunt, oamenii simt că nu sunt singuri. Asta m-a făcut să continui să fiu sinceră, chiar dacă uneori e dificil.

Ce urmează pentru Alma D după acest single? Putem vorbi despre un nou capitol sau chiar un proiect mai amplu?
Da, urmează un nou capitol.
După acest single, planul e să continui pe aceeași direcție: muzică mai personală, mai profundă, cu mesaj clar și să construiesc un proiect mai amplu, cu o energie și o poveste coerentă.
Nu e doar un single…e începutul unei etape noi.
Și, la final, completează propoziția: „N-am pierdut nimic, pentru că…”
“N-am pierdut nimic”, pentru că m-am regăsit pe mine și am devenit mai puternică.













































