Maya Hawke (27 de ani) și Christian Lee Hutson (35 de ani) s-au căsătorit în New York, de Valentine's Day.
Fiica actorilor Ethan Hawke și Uma Thurman a fost înconjurată de oameni dragi, inclusiv de colegii ei de platou, Finn Wolfhard, Gaten Matarazzo, Caleb McLaughlin, Sadie Sink, Natalia Dyer, Charlie Heaton și Joe Keery.
Ea a purtat o rochie albă, pe care a accesorizat-o cu o jachetă albă cu pene, în timp ce Hutson a purtat un costum negru clasic. Thurman (55 de ani) a purtat o rochie albastră, în ton cu pantofii, în timp ce Ethan a optat și el pentru o ținută all-black.
Părinții miresei au fost căsătoriți între 1998 și 2005, iar pe lângă Maya, mai au împreună un fiu, Levon Roan Thurman-Hawke, prezent și el la fericitul event. (Ethan mai are doi copii alături de soția lui, Ryan Shawhughes Hawke, Clementine Jean Hawke și Indiana Hawke, iar Uma, mai are o fiică, Luna, cu fostul ei logodnic, Arpad Busson.)
Cântărețul a confirmat logodna cu Maya la începutul anului trecut, iar două luni mai târziu, în aprilie, tânăra a fost pozată în Manhattan cu un inel de logodnă cu diamant pe deget.
Cei doi s-au întâlnit cât timp Maya a lucrat la albumul ei din 2024, „Chaos Angel.” În februarie 2024, de Ziua Îndrăgostiților, Hutson a postat o poză cu iubita lui, alături de care a scris - „Primul cântec de pe albumul nou semnat de Maya a fost lansat. Iubesc melodia asta, iubesc albumul și abia aștept să pot să distribui mai multe piese cu voi.”
Într-un interviu pe care l-a acordat anul trecut la Zach Sang Show, Maya a vorbit deschis despre relația ei cu artistul: „E minunat! Vă recomand din suflet să ieșiți la date-uri cu prietenii voștri! Este cel mai bun lucru! Vă cunosc, și mai ales vă cunosc din poziția unui om care are sentimente - pentru ei nu sunteți doar o bucată de hârtie pe care să proiecteze imaginea iubitei perfecte!”












































