DesKiss Dimineața - Mihail a reușit să emoționeze pe toți ascultătorii

De luni până vineri, între 7:00 și 10:00, la „DesKiss Dimineața”, Cătălin Oprișan, Ciprian Dinu și Corina Băcanu spun lucrurilor pe glume!

Mihail ne-a făcut o surpriză tare frumoasă - a venit în studioul DesKiss, alături de Simona, o tânără lipsită de auz, care apare alături de el în videoclipul piesei „În felul meu.” Artistul a interpretat melodia live, în timp ce Simona a „cântat” alături de el, prin limbajul semnelor.


Așa cum a povestit celor trei prezentatori, ideea acestui proiect s-a conturat spontan, atunci când Mihail a ajuns în satul lui natal Doroţcaia, din Republica Moldova, unde nu a mai fost de cinci aici. Aici a vizitat școala unde a învățat, a cântat câteva piese elevilor, iar la final, directoarea instituției i-a prezentat muzicianului o fetiță care nu aude. Eleva i-a transmis lui Mihail, prin intermediul unei interprete, cum ar fi vrut foarte tare să-i audă muzică, dar s-a bucurat la faptul că i-a văzut fericiți pe colegii ei, atunci când l-au ascultat.

Întors în România, cântărețul a compus piesa „În felul meu” și apoi s-a gândit cum poate împărtăși iubirea lui pentru muzică cu cei care nu au posibilitatea să o audă. Așa a apărut conceptul clipului, iar apoi casting-ul în urma căruia a cunoscut-o pe Simona.


Tânăra a povestit, cu ajutorul unei interprete din studio, cum nu-i plăcea deloc muzica înainte și nici de Mihail, dar când doi prieteni i-au propus să meargă la casting, în cele din urmă a acceptat, deoarece a fost curioasă să vadă cum e posibil. Simona a mărturisit că a văzut înainte și videoclipul de la „Mă ucide ea”, și chiar dacă nu a putut auzi muzica, a simțit emoția ei, datorită expresivității cântărețului.

Mihail și echipa lui, după ce s-au documentat mult pe subiect, au creat în studio un perete din boxe, special ca ea să simtă ritmul, iar rezultatul a fost incredibil.

Artistul a mărturisit că prietenia cu Simona i-a schimbat viața, mai ales că a simțit că avem multe de învățat de la oamenii care nu aud și modul în care ei trăiesc în prezent și percep lumea din jur.

Rezultatul colaborării lor va rezulta și într-un documentar, dar până atunci, cei doi vor fi prezenți în țară, într-o serie de concerte pe care Mihail le organizează, parte din turneul „Nuanțe.” Mai multe detalii poți afla aici.

Întreaga intervenție cu Mihail și Simona o poți asculta în podcast-ul de mai jos (minutul 01:01) și crede-ne că merită să te bucuri de ea:


DesKiss Dimineața - invitat Mihail - 3 martie 2026

DesKiss Dimineața, 01:16:42

DesKiss Dimineața - 4 martie 2026

DesKiss Dimineața, 01:08:55

DesKiss Dimineața - 2 martie 2026

DesKiss Dimineața, 01:05:31

DesKiss Dimineata - 27 februarie 2026

DesKiss Dimineața, 01:01:51

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.