Trailer-ul oficial „Dune 3” e aici

Trailer-ul oficial „Dune 3” a fost prezentat unei săli pline de jurnaliști din Los Angeles, a doua zi după premiile Oscar, după cum notează Variety. Zendaya, cea care o interpretează pe Chani, a spus că este extrem de entuziasmată. „Filmele astea au însemnat foarte mult pentru mine. Am petrecut cei 20 de ani ai mei cât timp am lucrat la ele, așa că au un loc special în inima mea”, a zis actrița.


Timothée Chalamet, cel care-l joacă pe Paul Atreides, nu a fost prezent la fața locului, dar a transmis un mesaj video. „Filmul ăsta nu ar fi existat fără maestrul Denis Villeneuve. El a spus mereu „Vive le cinéma” și cred că odată cu filmul ăsta a creat un adevărat act cinematografic. Nu sunt singurul care-i mulțumește pentru dedicarea lui de a aduce filmele „Dune” la viață.”

Regizorul nu avea în plan o trilogie, dar atunci când a văzut entuziasmul fanilor, a simțit o responsabilitate de a termina povestea. „Dune 3” are la bază cartea lui Frank Herbert - „Dune: Messiah” - și prezintă ce se întâmplă cu Paul după ce-i învinge pe Harkonnens și devine împărat. El se însoară cu prințesa Irulan (Florence Pugh) din rațiuni politice, iar Chani îl părăsește. 

Acțiunea are loc la 17 ani distanță față de evenimentele din „Dune 2”, iar potrivit lui Villeneuve, noul film are un alt ton și ritm. „Dacă primul film a fost despre un băiat care explorează o lume nouă, iar al doilea a fost un film de război, cel de acum este mai centrat pe acțiune și mai tensionat. Paul Atreides suportă consecințele faptului că are prea multă putere și încearcă să-și dea seama cum să iasă din acest cerc al violenței. Ca un împărat care poate vedea în viitor, el este invincibil, dar există oameni care încearcă să-l doboare”, a zis el.


Villeneuve a vorbit și despre cum „inima filmului” este povestea dintre Paul și Chani. El a iubit cartea lui Herbert, „Dune: Messiah”, pe care o descrie drept o „carte frumoasă și întunecată.” „Este o poveste despre Paul și Chani și despre felul în care se luptă cu relația lor, sub povara și presiunea uriașă venite din lumea din jur. Paul încearcă să găsească o cale de a ieși din acest ciclu al violenței. Există ceva în iubirea lor, în felul în care rezistă în timp, iar relația lor evoluează”, încheie regizorul.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.