Vlad Musta lansează „Poate”, o piesă despre finalurile care ne învață să sperăm

Vlad Musta lansează „Poate”, o piesă sensibilă despre despărțire, nostalgie și speranța că unele povești de dragoste pot avea, cândva, o continuare.

„Poate” surprinde momentul în care o poveste de iubire ajunge la final, dar sentimentele nu dispar complet. Versurile, scrise de Vlad Musta, vorbesc despre acceptarea despărțirii și despre acea liniște care apare atunci când înțelegi că unele lucruri nu pot fi forțate. În același timp, piesa explorează libertatea de a păstra speranța – ideea că, dincolo de finaluri, există mereu posibilitatea ca două destine să se regăsească, fie în realitate, fie în amintiri. „Poate” devine astfel o reflecție asupra felului în care iubirea continuă să existe în noi, chiar și atunci când oamenii aleg drumuri diferite.

Muzica este semnată de Vlad Musta și Andrei Comaroni, iar producția și mixul au fost realizate de Andrei Comaroni. Sound-ul piesei susține atmosfera emoțională a poveștii, combinând sensibilitatea interpretării cu o producție modernă care pune în evidență stările transmise prin versuri.

Videoclipul adaugă o notă de mister și completează povestea transmisă prin muzică. Alături de Amy Rusescu, Vlad Musta construiește vizual povestea unei despărțiri marcate de nostalgie și emoții nespuse. Cei doi creează un fir narativ delicat, în care trecutul și prezentul se împletesc, sugerând că, poate, într-o zi, drumurile lor se vor reuni.

Despre piesă, Vlad Musta declară: „«Poate» este o piesă specială pentru mine. Nu este ceva complicat, este simplă, dar directă. Se bazează pe o perioadă în care mi-am pus foarte multe întrebări legate de mine. O perioadă în care am fost obligat să accept că viața nu este un film și că orice lucru are un început, dar și un sfârșit. Sfârșitul acesta nu trebuie, de fiecare dată, să fie unul frumos. Pot exista mai multe scenarii. Aici se instalează speranța și nevoia omului de a crede într-un final fericit, de a crede în speranță. Poate nu aici, poate într-o altă viață.”


Vlad Musta este un artist care nu se teme să fie vulnerabil, să experimenteze și să rămână fidel viziunii sale, pentru care muzica înseamnă mult mai mult decât o carieră. În spatele performanțelor sale – de la finala Vocea României până la trofeul The Four – stau ani de muncă intensă, încercări și momente de nesiguranță, dar și o încăpățânare sănătoasă de a nu renunța. Drumul său artistic a început cu lecții de chitară și canto, a trecut prin șocul primei sesiuni de studio și multiple întrebări despre locul său în industrie, experiențe care l-au ajutat să crească și să își contureze propria identitate muzicală. Vlad iubește schimbările, se hrănește din energia concertelor și abordează presiunea cu naturalețe, găsind echilibrul chiar și în haosul creat de propriul său stil de lucru. Motivația sa rămâne simplă și sinceră: pasiunea pentru muzică și dorința de a crea autentic, așa cum simte.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.