Într-un interviu acordat celor de la WSJ Magazine, Victoria Beckham a vorbit despre relația dintre ea și fiul ei Brooklyn, după ce tânărul și-a criticat părinții public, pe contul său de Instagram. „Ne iubim copiii foarte mult. Am încercat întotdeauna să fim cei mai bun părinți. Am fost în vizorul public de peste 30 de ani și tot ceea ce am încercat să facem a fost să ne protejăm copiii și să-i iubim. Și, practic, asta e tot ceea ce vreau să spun pe subiect”, a zis vedeta.
În ianuarie 2026, într-o serie de story-uri pe Instagram, Brooklyn Beckham și-a acuzat părinții că „încearcă să-i ruineze relația” cu soția lui Nicola Peltz Beckham, în timp ce „controlează narativa din presă cu privire la familia lor.”
Victoria și David mai au încă trei copii (Romeo, Cruz și Harper), iar creatoarea de modă spune că toate comentariile negative pe care le-a primit în ultima vreme nu i-au afectat business-ul. „În cele din urmă, cred că oamenii îmi cumpără produsele pentru că sunt foarte calitative. Nu cred că-mi cumpără creionul de ochi doar pentru că e făcut de mine.”
David a comentat și el disputa familială într-un interviu recent, după cum informează Hollywood Reporter, însă fără a da nume concrete, ci într-o discuție despre puterea pe care o are social media. „Am încercat să-mi educ copiii. Ei fac greșeli. Copiii au voie să facă greșeli. Așa învață. Asta încerc să-mi învăț copiii. Uneori, pur și simplu trebuie să-i lași să facă acele greșeli.”












































