rareș s-a întors acolo unde a dat startul unuia dintre cele mai mari hituri ale sale: la DesKiss Dimineața. De data aceasta, artistul a venit cu o piesă nou-nouță, „Apus de soare”, pe care a cântat-o live, în premieră, direct în studioul Kiss FM.
Momentul are o încărcătură specială, mai ales că, în urmă cu fix un an, rareș lansa tot aici „Cel mai fericit de pe pământ” — piesă care avea să devină ulterior una dintre cele mai difuzate și iubite din România în 2025.
Revenirea la matinal nu a fost una întâmplătoare. Rareș a venit însoțit de Loredana, partenera sa de creație, alături de care a fost prezent și la lansarea precedentului hit. De altfel, artistul recunoaște că împreună compun aproape toată muzica sa:
„Cu ea îmi compun 99% din piese.”

După succesul uriaș din ultimul an, rareș spune că lucrurile s-au schimbat, dar nu în direcția presiunii pe care mulți s-ar aștepta să o simtă:
„După «Cel mai fericit de pe pământ» am tot fost plecat cu concerte și n-am prea mai reușit să facem muzică. A fost o vară minunată și un an minunat, pentru care sunt extrem de recunoscător. Nu simt că ar fi o presiune mai mare acum pe mine, ba chiar mai mică. Am dovedit ce am avut de dovedit, am arătat că pot să fac și muzică de radio foarte bine. Și acum mă ghidez după deviza mea – întotdeauna am vrut să fac muzică din pasiune.”

Noua piesă, „Apus de soare”, vine cu o energie diferită, dar păstrează emoția care l-a consacrat pe artist:
„«Apus de soare» este despre dragostea aia împlinită și împărtășită, despre momentul ăla în care cerul e cel mai frumos din zi.”
Chiar dacă succesul precedentului single a fost greu de egalat, rareș privește lucrurile cu maturitate și echilibru:
„Pentru că știu că facem muzică cu vibrația foarte ridicată și pentru că știu că muzica pe care o compun eu și Loredana are puterea de a-i face pe oameni fericiți, mi-aș dori ca și piesa asta să ajungă la cât mai multă lume. Dar nici dacă nu ajunge așa cum a ajuns «Cel mai fericit om de pe Pământ» nu cred că e o tragedie, un eșec.”

Cu o interpretare live care a cucerit instant publicul din studio, „Apus de soare” are toate șansele să devină următorul soundtrack al unei veri memorabile.
Ascultă întreaga emisiune și piesa în premieră mai jos:













































