Sezonul final din „The Bear” va avea premiera în iunie

„The Bear”, serialul popular de pe Disney, a ajuns la sezonul cu numărul cinci, care va fi și ultimul. Premiera va avea loc pe 25 iunie, iar toate episoadele vor fi disponibile să fie urmărite de către fani.

Seria a fost lansată în iunie 2022, iar de atunci, în fiecare an care a urmat, în iunie, a apărut un sezon nou, după cum informează The Detroit News

Potrivit publicației care citează FX, povestea va continua evenimentele de la finalul sezonului patru, la o zi distanță după ce Sydney (Ayo Edebiri), Richie (Ebon Moss-Bachrach) și Natalie „Sugar” (Abby Elliott) descoperă că chef Carmy (Jeremy Allen White) vrea să renunțe la restaurant și la meseria pe care o are.


Gașca rămâne într-o situație aproape imposibilă (fără bani, cu posibilitatea ca spațiul să fie vândut etc.), dar va face tot ceea ce-i stă în putință pentru a o scoate la capăt și a câștiga o stea Michelin. „În cele din urmă, ceea ce învăță este că un restaurant devine „perfect” nu datorită mâncării, ci a oamenilor.”

Momentan nu se știu informații despre Allen White și dacă actorul va face parte din poveste. Pare greu de crezut că Christopher Storer, cel care a creat serialul, nu se va gândi și la el pentru tabloul final, dar asta rămâne să descoperim.

Până una alta, FX a lansat un episod-bonus de o oră, de sine stătător, care se axează pe o zi petrecută de Cousin Richie (Moss-Bachrach) și Mikey Berzatto (Jon Bernthal) în Gary, Indiana.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.