Simona Delegeanu lansează o reinterpretare a șlagărului „Îți pare rău”, de Dan Spătaru

Piesa „Îți pare rău”, de Dan Spătaru, revine într-o nouă versiune semnată Simona Delegeanu pe toate platformele de streaming, precum și pe canalul oficial de YouTube al artistei.

Încă o piesă din universul ei

După ce a încântat publicul cu participarea sa la Vocea României, Simona Delegeanu revine cu o nouă lansare. Reinterpretarea șlagărului clasic „Îți pare rău” readuce în prezent una dintre acele melodii care au rămas în memoria mai multor generații, fără să îi șteargă emoția. Artista propune o abordare personală, pe aceeași direcție artistică nostalgică, prin care să reconecteze trecutul cu prezentul. Prin adaptarea ei, readuce sensibilitatea unei piese clasice într-o formă care să rezoneze cu propria ei identitate și cu publicul de azi. 

Despre noua piesă, Simona Delegeanu spune:

‘’„Îți pare rău” este una dintre piesele cu care am simțit mereu că am o legătură specială. E o piesă cu care am crescut, asta pentru că tata asculta foarte mult Dan Spătaru, și a fost una dintre primele melodii pe care le-am învățat la chitară. În adolescență a devenit una dintre piesele pe care le cântam la aproape fiecare concert și una dintre piesele preferate ale publicului meu. Chiar dacă în ultimii ani m-am focusat mai mult pe folclor, piesa asta a rămas mereu undeva cu mine iar acum am simțit că a venit momentul să mă întorc la ea și să îi dau o formă mai apropiată de cine sunt astăzi ca artist și de stilul muzical pe care mi l-am conturat în timp.”

Versiunea Simonei Delegeanu va fi însoțită de un videoclip muzical realizat în totalitate de către ea și echipa formată din prietenii ei. Prin această alegere, artista subliniază încă o dată cât de importantă este libertatea creativă și viziunea artistică pentru ea, lucru apreciat tot mai mult în zilele noastre. 


Simona Delegeanu este o tânără artistă remarcată pentru vocea sa expresivă și abordarea autentică a muzicii. Cunoscută publicului larg odată cu participarea sa la „Vocea României” (2024), unde interpretarea piesei „Of, Leliță Mărioară” a devenit virală, artista și-a început parcursul muzical independent. Acest moment a marcat lansarea primului său single și debutul unui proiect artistic construit în jurul autenticității și al explorării creative.

Ea este o artistă completă, implicată în toate etapele procesului creativ: de la compoziție de versuri și muzică, la realizarea videoclipurilor. Se remarcă prin combinația vocii cu chitară, sintetizatoare și cavalul tradițional românesc. Stilul ei îmbină R&B contemporan, soul și influențe de folclor autentic, conturând un univers sonor eclectic și recognoscibil. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.