NOUA UNSPE aduce STUDIO 54 EXPERIENCE® la Sala Luceafărul: un musical imersiv care transformă concertul într-un univers

Pe 11 iunie 2026, la Sala Luceafărul, NOUA UNSPE prezintă STUDIO 54 EXPERIENCE®, una dintre cele mai ambițioase producții independente create de un artist din noua generație din România, un spectacol de teatru musical imersiv construit ca un univers complet, unde muzica, dansul, teatrul, filmul și nightlife culture coexistă într-o singură experiență.

Inspirat de energia legendarului Studio 54 din anii ’70-’80 și reinterpretat prin filtrul unei noi generații, proiectul depășește formatul clasic de concert și propune un spectacol cinematic, conceptual și profund performativ.

Evenimentul este construit în trei acte și începe cu un pre-drinks party & museum experience, unde publicul intră direct în universul STUDIO 54. Lobby-ul Sălii Luceafărul este transformat într-o instalație artistică vie, populată de personaje, performers, arhive reinterpretate și elemente inspirate din cultura underground disco a New York-ului.

STUDIO 54 EXPERIENCE®

Partea centrală a serii este un musical original semnat de NOUA UNSPE, în care artistul interpretează live întregul album STUDIO 54 într-un spectacol cu fir narativ construit pe baza pieselor albumului. Producția urmărește povestea universului STUDIO 54 printr-o combinație de teatru, dans și performance live, unde NOUA UNSPE devine simultan actor, dansator și cântăreț.

Scena este construită ca un „Studio 54” modular, decorurile se transformă în timp real, iar personajele albumului prind viață într-o experiență care funcționează ca un film trăit live de către public. Spectacolul include momente coregrafice ample și secvențe construite în jurul dansului, inspirate de energia iconică a club culture-ului disco.

Distribuția îi include pe Silviu Gherman și Silvana Mihai, spectacolul fiind scris și regizat de Mihai Feflea, cu coregrafia semnată de Aura Vidroiu.

Experiența continuă după spectacol cu un afterparty inspirat de serile iconice din Studio 54, unde granița dintre public, performer și personaj începe să dispară.

„Nu am vrut să fac doar un concert. Am vrut să construim un loc care există pentru o noapte și în care oamenii simt că au intrat efectiv într-o altă lume. Un loc unde muzica nu doar se aude, ci se trăiește”, spune NOUA UNSPE.

Albumul STUDIO 54 funcționează ca soundtrack-ul acestui univers artistic, fiecare piesă introducând personaje, lumi și influențe diferite, de la disco și jazz până la hip-hop, rock și New York nightlife culture.

Prin STUDIO 54 EXPERIENCE®, NOUA UNSPE continuă direcția artistică începută odată cu albumul: construirea unui univers complet, unde muzica devine doar o parte dintr-o experiență mai mare.

NOUA UNSPE este unul dintre cele mai inovatoare nume ale noii generații de artiști din România și unul dintre puținii creatori locali care tratează muzica ca pe un univers complet, nu doar ca pe o serie de single-uri sau videoclipuri. 


Artist și producător cu fundație clasică în pian și vioară, NOUA UNSPE

și-a construit identitatea artistică la intersecția dintre muzică, cinema, teatru și fashion storytelling. Într-o industrie dominată de consum rapid, proiectele sale funcționează ca lumi conceptuale complete, unde scenografia, personajele, moda și direcția vizuală coexistă într-un singur limbaj artistic.

Cel mai nou proiect al său, STUDIO 54, nu este gândit ca un simplu album, ci ca soundtrack-ul unui univers fictiv inspirat de energia legendarului Studio 54 — un spațiu imaginar unde culturi, perioade istorice și genuri muzicale diferite coexistă într-o singură noapte eternă.

Din această viziune s-a născut și STUDIO 54 EXPERIENCE®, un format care transformă concertul într-o experiență cinematică și imersivă, unde publicul intră efectiv în interiorul lumii construite de artist.

Mai mult decât un artist, NOUA UNSPE reprezintă apariția unui nou tip de creator în România: artistul care nu lansează doar muzică, ci construiește culturi și experiențe în jurul ei.

Accesul la eveniment se face exclusiv pe bază de invitație sau confirmare prealabilă, iar locurile sunt limitate.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.