Nu ne asteptam sa vedem sfarsitul lumii asa cum o cunoastem, ci doar sa primim o lectie „dura” de power metal de la Holyhell.
Americanii au sosit in Romania in Ziua 0 B’ESTFEST si vor sta aici o saptamana intreaga. Au repetat pe parcursul festivalului in fiecare zi, asa ca nu le-a mai ramas timp sa si viziteze Bucurestiul. Pacat, sunt niste chestii cu adevarat „gotice” in zona istorica!
Alexa, de la Kiss Tv, a aflat de la Maria , solista trupei Holyhell de unde vine aplecarea lor spre gotic : sunt fascinati de ingeri si demoni, conceptul de intuneric si lumina , si ca urmare, muzica lor reflecta aceste lucruri.
Ce-i diferentiaza pe ei de celelalte trupe care au ca solista o femeie : Evanessence, Nightwish ? Holyhell nu imbratiseaza opera asa cum o fac ceilalti, ci merg mai degraba spre rock’n’roll.
Albumul lor de debut, a carui aparitie au tot amanat-o pentru a putea merge in turnee alaturi de Manowar – Joey DeMaio fiind producatorul lor- este in sfarsit pe piata din 26 iunie, in Germania reusind sa ajunga atat de rapid chiar in top 10.












































