Andra lansează „ANOTIMP”, o piesă despre iubirea care nu este trăită la timp

Uneori, cel mai greu moment într-o relație nu este despărțirea, ci realizarea dureroasă că, pentru celălalt, povestea voastră a fost doar un capitol trecător, asemenea unui anotimp. Ce faci însă când încă iubești, dar celălalt a pus deja punct?

Andra vine cu răspunsul în noua sa lansare, „Anotimp”, o piesă despre iubirea care nu se simte la fel din ambele părți.

„«Anotimp» este o piesă pe care o țin de foarte mult timp la sertar și pe care o iubesc tare, tare mult. Vorbește despre un adevăr pe care mulți dintre noi l-am trăit cel puțin o dată: momentul în care iubirea nu mai are aceeași turație de ambele părți. La un moment dat, realizezi că pentru cineva ai fost doar un capitol, dar cred că muzica de felul acesta are un rol terapeutic. Ne ajută să acceptăm că timpul vindecă și că nu există sfârșit, doar noi începuturi. În același timp, este și o piesă dinamică și ritmată. Îți dă o stare de bine incredibilă și te face să simți că, indiferent ce lăsăm în urmă, totul va fi bine”, mărturisește Andra.

„Ce inimă rea, nu simte la fel, mă doare pe mine, nu-l doare pe el” este una dintre replicile care surprind cel mai bine universul piesei: dorul și întrebarea pe care o lasă în urmă o iubire trăită diferit de cei doi. Iar mesajul piesei vine direct: „Și dacă nu trăim la timp, iubirea nu va fi decât un anotimp”. 

Single-ul „Anotimp” este compus de Marius Dia, Adriana Opriș și Paul Iorga, iar textul este scris de Marius Dia și Adriana Opriș, producția fiind semnată de Paul Iorga.


Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o carieră de peste 25 de ani, 13 albume la activ, multiple piese pe #1, premiată cu titlul de Best Romanian Act și Europe Best Female Artist la MTV Europe Music Awards, Andra este o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă.

 Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii „Românii au talent” încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor „Vocea României” și „Vocea României Junior”. Sub numele său stau multiple colaborări cu nume de succes atât din România, cât și cu artiști și compozitori onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții. Și 2024 a fost, deopotrivă, un an de succes, pentru melodia “Mă întorc acasă”, care a stat timp de 13 săptămâni în Top 10 cele mai difuzate piese de la radio.

Cel mai recent succes o plasează pe Andra ca prima artistă din România care a umplut până la refuz Wembley Arena din Londra cu un concert de muzică tradițională. În semn de recunoaștere, afișul spectacolului „Tradițional 2” a fost inclus pe un perete special al arenei, rezervat artiștilor care au reușit performanța unui sold-out aici, precum Whitney Houston, Beyonce și multe alte dive ale muzicii. Astfel, în primăvara anului acesta, Andra prezintă pe scenele din România și cea de-a treia parte a proiectului „Tradițional”. Interesul uriaș al fanilor Andrei a transformat deja noul turneu într-un fenomen, platforma oficială de ticketing anunțând o premieră absolută pentru Sala Palatului și pentru România: primele săli s-au vândut integral în doar 60 de minute, Andra setând un nou standard pentru industria spectacolelor din România.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.