RAZI lansează „Micul Prinț”, o poveste muzicală despre puterea de a te schimba pentru persoana iubită

Cu un sound pop-rock energic, un refren puternic și o poveste construită în jurul iubirii necondiționate, RAZI lansează „Micul Prinț”, o piesă despre drumul de la rătăcire la regăsire și despre omul care reușește să aducă sens, culoare și lumină într-o lume gri.

„Micul Prinț” vorbește despre sentimentul de a fi pierdut și despre momentul în care întâlnești persoana care devine, pentru tine, un adevărat reper. Versurile pornesc de la imaginea unui om „rătăcit pe marginea drumului”, asemenea Micului Prinț fără floarea lui, și construiesc treptat o declarație de iubire în care celălalt devine far, soare, țărm, mare și, în cele din urmă, „casă”. Refrenul, susținut de chitare energice și melodii ample, transformă această poveste într-un imn optimist despre apartenență și iubire.

Piesa surprinde ideea că iubirea poate schimba perspectiva asupra întregii lumi. Într-o existență dominată de gri, persoana iubită devine culoare, lumină și direcție. „Micul Prinț” este, astfel, o celebrare a conexiunii dintre doi oameni și a sentimentului că, atunci când găsești persoana potrivită, nu mai ești singur și nu mai trebuie să cauți un loc căruia să-i aparții. Imaginea centrală a florii, inspirată de universul „Micului Prinț”, accentuează ideea de iubire unică, fragilă și necondiționată.

Videoclipul păstrează estetica RAZI, într-o abordare cinematic-indie filmată în mijlocul naturii. Imaginile susțin direct mesajul piesei și creează o atmosferă poetică, în care elementele vizuale capătă valoare simbolică. Coroana inspirată de „Micul Prinț” și floarea-soarelui devin repere vizuale ale poveștii, completând tema iubirii, a căutării și a luminii. Natura, cadrele cinematice și simbolurile integrate în videoclip construiesc un univers vizual care transformă piesa într-o experiență despre regăsire și sentimentul de a-ți găsi, în sfârșit, „casa” în altcineva.

La realizarea piesei „Micul Prinț” au contribuit RAZI și Thianna, care semnează atât muzica, cât și textul piesei. Producția este semnată de RAZI, iar partea de mix & master a fost realizată de Bunicu' Magic, completând sound-ul pop-rock cinematic al piesei.

Despre piesă, RAZI declară: “Micul prinț” nu e despre a fugi in lume, e despre a nu uita cine esti in ea si mai important, ce poti fi in ea alaturi de persoana potrivita. Cand iubești poți ajunge să fii orice pentru persoana de lângă tine, poți fi umbra cand are nevoie de ea, soare, mare, casă, poți fi orice. Mi-am dorit de mult să pot face o continuare a piesei “Floarea Soarelui” și am reușit prin această piesă. Am luat povestea care ne-a marcat copilaria si am transformat-o într-un imn al curajului de a lupta pentru persoana pe care o iubești.


Drumul lui RAZI nu a început cu muzica, s-a apucat târziu, a muncit, a auzit zeci și sute de „nu ești făcut pentru asta”, dar acum, mai mult ca sigur, știe că în muzică se va împlini. RAZI ne cântă un stil familiar, un pop-rock ancorat în chitară, sensibil, plin de energie care vrea să-ți bage refrenele în cap și să te țină în picioare. Vrem să sari, să dai din mâini și… poate să-ți curgă o lacrimă acolo unde te regăsești, dar asta pentru acasă, nu pe la concerte. În 2024, artistul a lansat o serie de single-uri printre care ,,Loz în plic”, ,,Dacă știam”, ,,Am plecat”, și a colaborat cu Arkanian pentru piesa ,,10 ani lumină”, dar și cu DARA pentru ,,Casa mea”. Artistul a lansat EP-ul ,,Lumea mea”, material pe care se regăsește și piesa ,,Floarea soarelui”, piesă ce a făcut senzație printre utilizatorii de TikTok. Au urmat single-uri precum ,,Pe un nor”, ,,Luceafăr” sau ,,STAR”.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.