Au trecut patru ani de când diminețile noastre sunt mai frumoase alături de Corina Băcanu, Ciprian Dinu și Cătălin Oprișan. Trio-ul senzațional de la DesKiss dimineața ne întâmpină de la prima oră cu energii bune, informații interesante, surprize, concursuri, hit-uri sau piese live, dar mai presus de toate, cu mult umor.
E minunat să știi să râzi și mai ales să ai capacitatea să râzi, pentru că uneori avem nevoie de un astfel de boost să facem față realității care ne înconjoară. Nu știm când au trecut patru ani lângă Vitamine, dar ceea ce știm este că suntem recunoscători pentru faptul că fac parte din familia Kiss, și mai ales pentru că ne ajută să ne începem ziua bine. La mulți ani!
Ei bine, și cum un prag aniversar se cere celebrat, i-am rugat pe Ciprian, Cătălin și Corina să ne povestească despre ce înseamnă acest matinal pentru ei, ce au învățat de-a lungul timpului despre români și ascultătorii lor, cât și ce mesaje au pentru publicul DesKiss. Hai să vedem ce au răspuns.
Ce înseamnă DesKiss dimineața pentru voi?
Cătălin Oprișan: Este locul în care iau micuțul dejun, beau capuccino, mă trezesc, ascult muzică bună și știri, spunem bancuri, facem concursuri, mai aflăm una-alta, „ne râdem”, stăm de vorbă cu artiștii, după ce ne cântă „live”, apoi plecăm acasă. Bucuroși. Ca și sutele de mii de suflete care ne ascultă.
Corina Băcanu: Eu am venit în ianuarie 2023, când băieții aveau deja trei lunițe de emisiune și își făcuseră obiceiurile lor, glumele lor, cafeaua lor, așa că primele săptămâni m-am simțit ca aia nouă, venită cu transfer în semestrul doi, care nu știe încă cine cu cine stă în bancă și unde se mănâncă în pauză. Am venit cu cărniță la garniță, ei mi-au dat ficățeii lor la schimb și de atunci așa a rămas. Pentru mine DesKiss înseamnă că după peste douăzeci de ani de publicitate, de briefuri, de prezentări, de clienți care voiau logoul mai mare și tot mai mare, m-am apucat la patruzeci și ceva de ani de o meserie pe care n-o știam și am fost iar începătoare, ceea ce e foarte sănătos pentru orgoliu, chiar dacă orgoliul n-a fost consultat înainte. Înseamnă că mă trezesc la ora la care înainte mă culcam, că știu cum arată Bucureștiul la șase jumătate (glumesc, la 6 și 47 de minute), cu primele cozi la semafor, oameni cu cafeaua în mână prin stații și câte un porumbel care nici el nu înțelege de ce e treaz, și că am niște cearcăne pe care le-am câștigat cinstit, prin muncă. Și înseamnă Ciprian și Cătălin, de la care am învățat radio pe viu, fără manual, din mers, și de care mi-e dor în concedii, lucru pe care îl recunosc public cu mare jenă, având în vedere că îi văd mai des decât își vede omul normal familia.
Ciprian Dinu: Înseamnă oameni, prietenie și bucuria de a începe ziua împreună. Chiar dacă, la ora la care ne întâlnim noi, bucuria asta vine uneori după prima cafea. :) După patru ani, DesKiss a devenit un fel de ritual. Pentru noi, dar și pentru oamenii care ne ascultă în fiecare dimineață. Îmi place că suntem diferiți, că ne completăm, că ne surprindem și că încă reușim să ne amuzăm unii pe seama celorlalți. Cred că se simte atunci când oamenii se simt bine împreună. Și sper că se aude și la radio. Iar unul dintre cele mai frumoase lucruri e să știi că, undeva, cineva își începe ziua cu noi. În mașină, acasă, la cafea sau în drum spre muncă. Până la urmă, nu e puțin lucru să devii parte din diminețile unor oameni pe care poate nu-i vei întâlni niciodată.
Ce ați învățat despre români/ascultătorii Kiss în toți acești ani?
Cătălin Oprișan: Că trăiesc viața încă de la 7 dimineața. Nu toate zilele-s cu soare, dar, „dimpreună”, cum îmi place mie să spun, aducem și razele.
Corina Băcanu: Am învățat că România nu e Bucureștiul, nu e bula mea de pe Facebook și nu e lista mea de prieteni, și că un om care ne scrie la șapte și un sfert din trafic, din tura de noapte, din bucătărie cu copilul agățat de picior și cu laptele dat în foc, poate să aibă o observație la care eu, cu toată experiența mea în comunicare, n-aș fi ajuns nici dacă mă închidea cineva trei zile într-o cameră cu un flipchart. Am venit din publicitate cu impresia că știu cum sunt oamenii, că am făcut studii, că am segmentat, că am target, că am insight. Ascultătorii mi-au demontat segmentările în prima săptămână. Sunt câteodată mult mai amuzanți decât noi, au umor negru, se plâng frumos, ne contrazic, ne corectează, ne trimit poze cu ce au gătit și ne spun când am zis o prostie, de obicei în primele zece secunde. Am învățat să tac mai mult, culmea!!!, și pentru mine asta e un efort fizic considerabil. Și am mai învățat că oamenii vor să audă că nu sunt singurii care întârzie, care țipă la copil dimineața și apoi se simt vinovați toată ziua în mașină, care n-au apucat să mănânce și care au uitat ceva pe aragaz. Cred că o bună parte din meseria asta e să le spunem că și la noi e la fel. Pentru că e.
Ciprian Dinu: Că românii au un umor extraordinar și o capacitate impresionantă de a merge mai departe, chiar și atunci când lucrurile nu sunt roz. Am învățat că oamenii sunt mult mai interesanți decât orice statistică despre ei. Fiecare mesaj, fiecare poveste și fiecare reacție ne arată câte ceva despre lumea în care trăim. Și, uneori, ascultătorii au replici mai bune decât noi. Ceea ce nu e neapărat ușor de acceptat într-o emisiune de radio. :) Cel mai mult am învățat că oamenii nu au nevoie să le spunem noi cum e viața. Știu foarte bine asta. Au nevoie, din când în când, de cineva care să le țină companie, să-i facă să râdă sau pur și simplu să le amintească faptul că nu sunt singuri în toată agitația asta.
Ce le urați celor care vă ascultă dimineață de dimineață?
Cătălin Oprișan: Să nu uite că „cea mai irosită dintre toate zilele noastre este cea în care n-am râs”. Asta nu ne-o poate lua nimeni!
Corina Băcanu: Le doresc să le ajungă banii până la sfârșitul lunii și să le mai rămână și de ceva prostii, că omul nu poate să trăiască doar din facturi și rate. Să găsească loc de parcare, să nu stea șase ore pe un hol de spital, să rezolve ceva la o instituție din prima, fără pilă, fără să ridice tonul, fără să-i trimită cineva acasă după încă o copie și încă o ștampilă. Toată viața am auzit că românii sunt puternici, că se descurcă, că rezistă, și sincer m-am cam săturat de complimentul ăsta, pentru că de cele mai multe ori înseamnă că n-au avut încotro. Le doresc să nu mai trebuiască să fie puternici chiar în fiecare zi. Să aibă și zile banale, în care nu se întâmplă nimic grav și nu trebuie să lupte cu nimeni. Să-și ducă copiii la școală fără ceartă măcar o dată pe săptămână, că mai mult nu pot să promit, nici la mine acasă nu merge. Și să nu-și verse nervii pe omul de lângă ei, care poate tocmai le-a făcut cafeaua și n-are nicio vină pentru cum arată țara. Mulțumim că ne lăsați în mașini, în bucătării, în căști și în difuzorul de la service. Ne auzim luni, la șapte. Mă rog, la șase și 78 de minute.
Ciprian Dinu: Le doresc să aibă parte de o Românie în care să le fie mai ușor să-și facă planuri și mai greu să-și piardă speranța. Să aibă oameni dragi aproape, timp pentru ei și cât mai multe motive să se bucure de lucrurile simple. Să nu uite să râdă, să nu se lase copleșiți de tot ce se întâmplă în jur și să nu amâne prea mult momentele frumoase pentru o zi în care, poate, totul va fi perfect. Le mulțumesc că ne-au primit în diminețile lor în ultimii patru ani. E un privilegiu să faci parte din rutina unor oameni, dar și o responsabilitate frumoasă.
