Dimineața a început cu muzică live și povești savuroase la DesKiss Dimineața! Nicole Cherry și Grasu XXL au venit în studioul Kiss FM, unde au cântat pentru prima dată în matinal noua lor piesă, „Habar n-ai tu”, o reinterpretare a celebrei melodii semnate de Maria Tănase.

După momentul live, Nicole Cherry și Grasu XXL au rămas la povești cu gazdele matinalului, Corina, Cătălin și Ciprian, și au dezvăluit câteva dintre poveștile din spatele colaborării, dar și lucruri pe care poate nici cei mai apropiați fani nu le știau despre ei.
„Habar n-ai tu”, o piesă cu parfum de Maria Tănase
Pentru Nicole Cherry, ideea de a reinterpreta „Habar n-ai tu” a venit încă din momentul în care a început să lucreze la albumul „Infinit”.
„Este o reinterpretare a celebrei piese de la Maria Tănase, «Habar n-ai tu», și a fost un da încă de când m-am gândit să fac albumul «Infinit» și chiar am zis că trebuie să fac ceva cu piesa asta. Și a fost inedit și pentru că am această colaborare pe care eu mi-o doresc de foarte multă vreme”, a povestit Nicole Cherry la DesKiss Dimineața.

Artista a recunoscut că, atunci când i-a trimis piesa lui Grasu XXL, nu a primit imediat feedback. Pentru Grasu, însă, lucrurile au fost clare încă de la prima audiție.
„Îmi place muzica veche românească și Maria Tănase. La rap așa se face, se ia o melodie veche și se resamplează, cum se zice. Când am auzit-o, m-a uns, dar n-am putut să răspund, că la mine dacă nu vine primul vers, eu nu pot să zic că o fac și atunci am așteptat să-mi vină primul vers”, a explicat Grasu XXL.
Iar versul a venit, iar rezultatul este colaborarea „Habar n-ai tu”, pe care cei doi au prezentat-o live în studioul Kiss FM.
Nicole Cherry: „Îmi place să mănânc murături ca snacks”
Ciprian a venit și cu o provocare pentru cei doi invitați: să spună un lucru despre ei pe care oamenii care îi cunosc nu îl știu.
Nicole Cherry a avut un răspuns cât se poate de neașteptat:
„Îmi place să mănânc murături ca snacks”.
Grasu XXL a dezvăluit, la rândul său, că în ultima perioadă a făcut schimbări importante în stilul de viață.
„Mai nou sunt la o dietă. Mi-au zis că am prediabet. Așa că am plecat pe fentă și am slăbit 11 kg”, a spus artistul.
Grasu a povestit că merge la sală, nu mai consumă zahăr și și-a cumpărat inclusiv un ceas care să-i monitorizeze indicatorii de sănătate. Așa că, în curând, s-ar putea ca celebrul nume de scenă să capete o nouă variantă: Grasu L.

Nicole Cherry pregătește lansarea albumului „Infinit”
Nicole Cherry a vorbit și despre următorul său album, „Infinit”, care va fi lansat într-un moment simbolic: pe 24 noiembrie, de ziua Mariei Tănase, la Sala Palatului.
Artista spune că albumul vine după una dintre cele mai inspirate perioade din cariera sa, atât ca artist, cât și ca songwriter.
Până la lansarea albumului, „Habar n-ai tu” aduce împreună două universuri muzicale diferite și, în același timp, foarte compatibile: vocea lui Nicole Cherry și stilul inconfundabil al lui Grasu XXL, peste o piesă care face legătura cu una dintre cele mai importante voci ale muzicii românești, Maria Tănase.
Iar dacă ai ratat momentul live din DesKiss Dimineața, merită să-l cauți — pentru că „Habar n-ai tu” sună cu totul altfel atunci când Nicole Cherry și Grasu XXL o cântă împreună, în direct, în studioul Kiss FM.
















































