Șase artiști emergenți vor cânta în deschiderea concertelor B.U.G. Mafia din turneul „Artă Și Precizie” și vor participa la un program de mentorat artistic și profesional alături de trupă: BVCOVIA, SEROTONE, MADE, HRISCU, H0BBIT și SAN BARO.
BVCOVIA, SEROTONE, MADE, HRISCU, H0BBIT și SAN BARO sunt cei șase artiști selectați pentru a urca pe scena turneului B.U.G. Mafia – „Artă Și Precizie”, programat în noiembrie și decembrie 2026, în cinci orașe: Galați (07.11 – Sala Sporturilor), Timișoara (14.11 – Sala Polivalentă CRAFT – CCIAT), Craiova (21.11 – Sala Polivalentă), Iași (28.11 – Sala Polivalentă) și Arad (05.12 – Sala Polivalentă Victoria).

Apelul de înscrieri, desfășurat între 9 și 30 septembrie 2026, a atras aproape 80 de înscrieri, dintre care 50 au îndeplinit condițiile de eligibilitate și au intrat în etapa de evaluare. Proiectul s-a adresat artiștilor din zona muzicii urbane (hip-hop), cu piese proprii, experiență de scenă, pregătiți să facă următorul pas către o carieră profesionistă. Selecția a urmărit atât calități artistice, cât și criterii obiective, precum parcursul profesional, experiența live, consecvența, seriozitatea, etica de lucru și înțelegerea industriei muzicale. Evaluarea a fost realizată de o echipă formată din cei trei membri B.U.G. Mafia, un reprezentant Emagic și un reprezentant Raw Talent Agency.
Cei șase artiști vor susține propriile show-uri în deschiderea concertelor B.U.G. Mafia și vor participa la un program de mentorat care le va oferi acces direct la experiența membrilor trupei, prin sesiuni de dezvoltare artistică și profesională, feedback individual asupra muzicii și prestației scenice, precum și ocazia de a descoperi din interior mecanismele unei producții de turneu național și de a interacționa cu profesioniști din industria muzicală.
Proiectul, dedicat susținerii, dezvoltării și promovării la nivel național a unei noi generații de artiști hip-hop, este cofinanțat de AIMR din sumele colectate din taxa de timbru muzical. Mai multe detalii despre proiect pot fi găsite aici: http://www.emagic.ro/artasiprecizie/
Turneul B.U.G. Mafia - „Artă Și Precizie” se desfășoară în perioada noiembrie–decembrie 2026:
07.11 - GALAȚI - Sala Sporturilor. In deschidere: BVCOVIA & SEROTONE
14.11 - TIMIȘOARA - Sala Polivalentă CRAFT – CCIAT. In deschidere: BVCOVIA & MADE
21.11 - CRAIOVA - Sala Polivalentă. In deschidere: BVCOVIA & H0BBIT
28.11 - IAȘI - Sala Polivalentă. In deschidere: BVCOVIA & HRISCU
05.12 - ARAD - Sala Polivalentă Victoria. In deschidere: BVCOVIA & SANBARO
Biletele pentru turneul național B.U.G. Mafia – „Artă și Precizie Tour” sunt disponibile la bilete.bugmafiaoficial.ro, bilete.emagic.ro, tickets.emagic.ro, iaBilet.ro si Entertix.ro. Tuneu organizat de Emagic.
Intrarea la eveniment se face în baza regulamentului organizatorului și include respectarea tuturor restricțiilor și ale posibilelor condiții suplimentare impuse de autoritățile locale înainte de eveniment și în timpul desfășurării evenimentului. Mai multe detalii privind regulamentul de acces vor fi comunicate în zilele din apropierea evenimentului. Cumpărătorilor de bilet li se recomandă consultarea site-ului oficial și a platformelor social media Emagic înainte de participarea la eveniment.
BVCOVIA
Originar din Sfântu Gheorghe, Covasna, BVCOVIA și-a construit cariera independent, lansând muzică și dezvoltând o comunitate de ascultători încă dinaintea expansiunii scenei trap românești. Debutul său din 2018, cu proiectul «PE TRVP», a fost urmat de o discografie amplă și de colaborări constante.
Albumele «Lego», «En Sabah Nur», «Kira», «Vise Lucide» și «En Sabah Nur 2», alături de proiectele BANDO realizate cu Marko Glass, documentează un parcurs bazat pe muncă susținută, nu pe succesul unei singure piese. În versurile sale, ambiția și energia trap-ului coexistă cu vulnerabilitatea și relatările autobiografice.
SEROTONE
SEROTONE combină hip-hop-ul, trap-ul și R&B-ul cu influențe de rock și nu-metal. În discografia sa se regăsesc «MORPHO» (peste 500.000 de streamuri) și «FOLIE À DEUX» (peste 250.000 streamuri), cu participări ale unor artiste precum Iraida, Olga Verbițchi, Alecsa și Dara.
Primul concert solo cu bilete a avut loc în 2023, la Expirat, București. Au urmat apariții la Control și Quantic, dar și la Neversea, Beach, Please!, Vest Fest, Sunset Festival și Hangariada. A cântat în Timișoara, Iași, Cluj-Napoca și Deva, iar muzica sa a ajuns la public și prin apariții la Virgin Radio, Urban FM și Urbanist Sessions. Urmează să lanseze un nou album, «SKYLER», pe 30 octombrie.
MADE
Născut în Caransebeș și stabilit la Timișoara, MADE aduce în hip-hop influențe orientale și gypsy, pe care le integrează în structuri de rap clasic și contemporan. Pregătirea sa muzicală a început la opt ani, cu teorie muzicală, pian și flaut; la zece ani a descoperit hip-hop-ul.
EP-ul de debut «SABAT» și piesa «Deles Duma» au introdus această combinație de ritmuri și influențe, continuată prin single-ul «Mumbai». Versurile sale pornesc din observații cotidiene și experiențe personale, iar producția pune în dialog tradiția cu sunetul urban actual.
H0BBIT
H0bbit este un artist din Craiova cu rădăcini în hip-hop și o abordare deschisă către stiluri și sonorități diferite. A crescut cu repere ale hip-hop-ului românesc precum B.U.G. Mafia, CTC și Paraziții, dar și cu artiști din zona underground, de la Nimeni Altu’, Haarp Cord și Specii la Rapha Saec. A început să cânte în 2013, improvizând rime „off the dome” și participând la battle-uri. Ca abordare muzicală, a evitat să se limiteze la un singur stil și a preferat să experimenteze.
Debutul oficial a venit în 2023, cu «Frați». Piesa i-a adus noi oportunități, inclusiv un o colaborare pe producție audio-video cu Oscar. A lucrat și cu artiști locali precum COXE și Aero. Pe scenă, a trecut prin cypher-uri, concerte în pub-uri, evenimente locale și festivalul IntenCity.
HRISCU
HRISCU face parte din noua generație trap, cu un timbru vocal recognoscibil, beat-uri intense și versuri inspirate din experiențele sale. Piesele «GAIA», «Tippy Toes» și «B.B.H.» arată o preferință pentru producții energice și o abordare directă.
Deși discografia sa este încă la început, a cântat deja la Beach, Please! și Young Island, apariții ce completează activitatea sa de studio.
SANBARO
SanBaro, pe numele real Sergiu Flavius Șuteu, este un artist din Arad, activ în hip-hop încă din 2006. Sub numele S.R.G. a lansat piese precum «Lumea Noastră», «Regina Balului», «Marionetele», «România» și «Închide Ochii», dezvoltându-și repertoriul în circuitul underground.
Din 2024 folosește numele SanBaro și lucrează cu sonorități trap și drill, fără să abandoneze temele care i-au caracterizat muzica: observația socială, responsabilitatea, demnitatea și experiențele cotidiene. Noua etapă pune experiența sa de aproape două decenii în contact cu producția hip-hop modernă.















































