„Girls” revine pe HBO într-o serie limitată

La zece ani distantă după ce popularul serial „Girls” s-a încheiat, Lena Dunham (creatoarea show-ului) a anunțat că va lansa o serie limitată pe HBO, alături de distribuția originală, după cum informează BBC.


Anunțul a fost făcut într-un apel video înregistrat, alături de Allison Williams, Jemima Kirke, Zosia Mamet și Andrew Rannells. Cei cinci actori (a căror carieră a luat avânt după serial) vor face parte din cele cinci noi episoade; filmările vor începe în 2027. 

„Întotdeauna am spus că vom reveni dacă vom avea o poveste importantă pe care ne-am dori să o spunem. Mi-a fost dor de personaje, însă multă vreme nu mi le-am putut imagina în prezent. Apoi, fix înainte să împlinesc 40 de ani, au început să-mi vorbească la duș. Și, dacă vă aduceți aminte, dacă încep să vorbească, e foarte greu să-i mai faci să tacă apoi”, a declarat Dunham.

„Girls” a avut parte de șase sezoane și a rulat din 2012 până în 2017; a fost nominalizat la 19 premii Emmy și a câștigat două dintre ele, inclusiv pentru cea mai bună distribuție.


Serialul urmărește viața a patru prietene care au 20 de ani și a fost creat de Dunham când ea avea 23 de ani. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.