Heidi Klum a făcut senzație pe internet cu outfit-ul ei de Halloween 2026

Heidi Klum este recunoscută pentru pasiunea ei pentru Halloween și pentru costume, iar în 2026 nu și-a dezamăgit fanii. „M-am uitat la mâna mea și am zis: hei, cred că pot să-mi pun corpul în ea, cumva”, a mărturisit vedeta despre cum i-a venit inspirația pentru anul ăsta, după cum informează Euronews.


Klum dă an de ani petreceri tematice de Halloween, așa că și invitații se îmbracă pe măsura gazdei. Spre exemplu, Neil Patrick Harris și partenerul lui, David Burtka, au fost senzaționali la eveniment, costumați în gemenele din „The Shining”:


Heidi, pe de altă parte, a fost senzația serii (dar și a Internetului), când a apărut costumată într-o mână gigantică; de fapt, a apărut costumată în mâna ei stângă. Potrivit celor de la Vogue, citați de Euronews, specialiștii au folosit radiografii reale pentru a o crea și nu lipsesc nici inelul de logodnă, nici verigheta, nici tatuajul cu numele soțului ei, Tom Kaulitz.


În spatele rezultatului final sunt foarte multe ore de muncă, coordonate de make-up artist-ul în efecte speciale Mike Marino.


Tom a susținut-o mereu pe Heidi în pasiunea ei și s-a costumat an de an pe măsură, însă anul ăsta nu a participat la party, din cauza unui concert pe care-l avea programat în Germania. „Normal ca mi-ar fi plăcut să ne ținem de mâini, dar nu poți fi în două locuri în același timp”, a spus fostul model. Fiica ei, pe de altă parte, a fost Miss Piggy.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.