Pentru prima lor vizita in Romania The Crystal Method a pregatit un DJ set incendiar in cadrul Tuborg Green Fest! Pionieri ai curentului electro in S.U.A., trupa The Crystal Method este una dintre elitele muzicii electronice, alaturi de Chemical Brothers, Fatboy Slim si Orbital. Tuborg Green Fest se va desfasura in Parcul Izvor intre 4 si 6 septembrie, printre numele care si-au anuntat deja participarea numarandu-se Guano Apes, Chicane, The Herbaliser si Zdob si Zdub.
Fondata de Ken Jordan si Scott Kirkland in Las Vegas in anii ‘90, The Crystal Method este una diantre cele mai apreciate trupe de muzica electronica din S.U.A.. Duo-ul american a debutat in anul 1997, cu albumul "Vegas", un clasic al genului si unul dintre cele mai bine vandute materiale de muzica electronica din lume. Anul 2001 a adus lansarea celui de-al doilea album al trupei, "Tweekend", care a inclus atat colaborari cu artisti precum Tom Morello (chitaristul trupei Rage Against The Machine) sau Scott Weiland (solistul Stone Temple Pilots), cat si si unul dintre cele mai mari hituri semnate The Crystal Method: "Name of the Game". In 2002 duo-ul a lansat "Community Service", urmat in 2004 de "Legion of Boom", care a fost nominalizat in cadrul premiilor Grammy la sectiunea celor mai bune albume de muzica electronica. In anul 2005, The Crystal Method a lansat "Community Service II", care a inclus si remixuri ale unor piese apartinand legendarelor The Doors si New Order. La un deceniu de la aparitia primului album, "Vegas", The Crystal Method a primit discul de platina acordat de Recording Industry Association of America (RIAA), duo-ul marcand ocazia speciala prin lansarea unei versiuni Deluxe a materialului. In luna mai a acestui an, a aparut "Divided by night", primul material lansat in cadrul casei de discuri detinuta chiar de membrii trupei. Incluzand single-urile deja celebre "Drown in the Now" si "Black Rainbows", materialul a urcat rapid pe primele pozitii in topurile de specialitate din S.U.A.
Alaturi de numeroasele turnee sold-out din intreaga lume, incluzand participari ca headlineri in cadrul Hollywood Bowl, Coachella si festivalul de muzica electronica "Community Service", The Crystal Method s-a implicat si in numeroase alte proiecte, realizand remixuri pentru coloane sonore de filme, DJ seturi pentru show-uri incendiare din industria modei, inclusiv pentru celebra Donatella Versace. Pentru a incuraja participarea cetatenilor americani la vot, duo-ul electro a realizat in anul 2008 un remix al piesei "Now is the Time", care include un fragment dintr-un discurs al lui Barack Obama.
Produs de Emagic, Tuborg Green Fest se va desfasura in perioada 4-6 septembrie, in Parcul Izvor din Bucuresti, accesul publicului fiind gratuit. Alaturi de The Crystal Method, line-up-ul festivalului ii mai include pe Chicane, Guano Apes, Zdob si Zdub, noi confirmari urmand a fi facute publice in zilele urmatoare.












































