În luna mai avem liber la distracție și sport cu România Joacă Tenis, powered by Kiss FM! Pregătiţi rachetele, fiindcă cel mai mare simultan de tenis destinat sportivilor amatori va avea loc pe 9 și 10 mai în 24 de orașe din țară, dar și în Chișinău!
Sute de jucători din toate colțurile țării, și nu numai, își vor da întânire în competiții desfășurate în aer liber, ce vor avea loc în același timp. Toți jucătorii vor avea parte de două zile intense, pline de energie și concentrare. Startul la mișcare se va da pe zgură săptămâna viitoare în peste 30 de cluburi din țară și de peste graniță. Printre orașele participante la competiție se numără Bucuresti, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, Târgu Mureș, Craiova și Mamaia.
Participanții prezenți pe teren vor putea avea de unde alege: există probe destinate juniorilor cu vârste între 11 și 15 ani, probe exclusiv pentru genul feminin, dar și probe de simplu și dublu în funcție de nivelul de pregătire al fiecăruia. Trebuie să știți că nivelurile 4 și 5 sunt dedicate începătorilor, iar acestea urcă până la nivelul 9 unde se întâlnesc jucătorii experimentați. Indiferent de câtă pregătire aveți, vă puteți exersa aici plăcerea de juca tenis!
Grăbiți-vă să vă înscrieți în cadrul celei de-a 5-a ediții România Joacă Tenis pe site-ul oficial www.romaniajoacatenis.ro până luni 4 mai 2015, ora 20:00. Aveți o săptămână întreagă să vă setați mood-ul pe mișcare și să luați parte la cel mai tare simultan de tenis!












































