Astăzi am dat o fugă pe tărâmuri exotice datorită Andrei și lui Naguale, care au venit în studioul Kiss FM și au cântat live în premieră cel mai nou single al lor și probabil următorul hit al verii, „Falava”. Colaborarea dintre cei doi artiști a venit spontan, cât despre clip, ca să fie clar pentru toți care se întrebau, Andra nu a filmat la Rio cu restul echipei:
„Cele mai mari hituri se fac așa, din greșeală. Eu eram în studio, el trebuia să lanseze această piesă și ne-am jucat puțin pe melodie și-apoi s-au schimbat planurile. Să se înțeleagă odată că nu a fost tot filmat la Rio. Femeia însărcinată nu are voie să zboare atâtea ore. Zboară, puiue, zboară, dar cât să zbori? Andra a filmat în România, iar restul găștii la Rio. S-au sacrifiat săracii.”, a declarat Andra.
Știți ce însemnă titlul piesei? Noi am aflat de la Naguale: „Falava vine de la verbul a vorbi. Vorbea inima mea, e o piesă de dragoste. Iubirea poate să fie salvarea noastră”, a spus Naguale, iar Andrei a completat: „Iubirea și banii.”, fiindcă, știți cum e, banii nu aduc fericirea, dar o întrețin.
Andra abia așteaptă să devină mămică și nu a ezitat să-și exprime încântarea în direct la Kiss FM, motiv pentru care Andrei a întrebat-o când va avea loc fericitul eveniment: „Am rărit puțin evenimentele pentru că, știți voi, mi-a crescut puțin burtica. Abia aștept să nasc. Am înțeles că fetițele se grăbesc, deci pe la jumătatea lui iulie. Vedem, ori Rac, ori Leu.”
„O să fie Rac, am auzit că e o zodia foarte bună.”, a dat-o Andrei „subtil”, însă Andra nu s-a lăsat mai prejos și a glumit: „Da? Nu știu ce să zic. Sunt cam sensibili și plângăcioși.”
„Heeeei, eu sunt Rac. O să plâng dacă mai zici asta, chiar o să plâng.”, a râs Andrei.































































