2009. Vara era pe sfârșite. Era cam 3 dimineața, afară ploua cu găleata. OLiX și cu mine ne adăpostiserăm într-un depozit al unei discoteci din Costinești. Tot vorbind, așteptând să se oprească ploaia, ne-a venit o idee. Ce-ar fi dacă am fi în fiecare sâmbătă în alt club și am transmite în direct petrecerea de acolo? Amândoi vorbeam așa, într-o doară. Știți discuțiile alea care încep cu "Ce-ar fi..."
Cum s-a transformat discuția aia dintr-o noapte ploioasă în realitate, n-aș putea să vă spun. Dar câteva săptămâni mai târziu începea Partydul Kiss FM On Tour. Nu voi uita niciodată primele nopți de party și, mai ales, starea frumoasă pe care o aveam a doua zi. Nu am cum să uit, pentru că fiecare weekend îmi amintește norocul pe care îl avem de șase ani încoace, acela de a face oameni fericiți.
Sunt aproape șase ani de când există Partydul Kiss FM On Tour, iar noi avem aceeași bucurie și energie ca în prima seară. De ce? Pentru că ea vine de la oamenii pentru care nu dormim în fiecare weekend. Oboseala kilometrilor mulți dispare ca prin farmec atunci când în față ai o mulțime de party people cu mâinile în aer. Orele parcă zboară când lumea cântă pe refrenul pieselor pe care dansează.
Partydul Kiss FM a început și continuă ca un vis. Singurii cărora trebuie să le mulțumim pentru cei mai tari șase ani din viețile noastre sunteți voi, oamenii frumoși cu care ne întâlnim peste tot în țară! Voi sunteți cei care ne inspirați. Datorită vouă există două cuvinte: party on! VĂ MULȚUMIM! Și nu ne oprim.
Cu drag,











































