L-am întâlnit pe Andrei Roșu anul trecut la The Color Run, unde a alergat cu soția și cei doi copii ai săi. Ne era cunoscut, dar nu ne-am dat seama din prima de unde îl știm. Și apoi am avut un flash: Este Andrei de la Gaz pe Foc! Ni s-a părut un super sportiv și am vrut să aflăm la momentul respectiv mai multe despre el. Povestea lui ne-a impresionat încă de atunci, când am intrat pe jurnalul lui online.
Pe scurt, Andrei a trecut de la muzică la corporație, lucrând într-o bancă și ducând o viață sedentară până în 2009, când a conștientizat un lucru: fiul lui îi va copia stilul de viață, stil care până atunci nu era tocmai un exemplu pozitiv. Așa a început să mănânce sănătos, să facă sport, iar în 2010 a dat jos ”balastul ultimilor 10 ani de stat pe canapea”, după cum povestește. Tot atunci a decis să accepte provocări sportive, alergând la maratonul de la Polul Nord, apoi 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente (iulie 2010 – iunie 2011), intrând în Cartea Recordurilor și în Academia Recordurilor Mondiale pentru timpul cel mai rapid de alergare.
Astăzi, pe 30 iunie 2015, de ziua lui, a devenit primul român care a trecut înot Canalul Mânecii în cadrul competiţiei Enduroman, o cursă în care faci 470 de kilometri în alergare, înot şi bicicletă.
”A înotat 21 de ore neîntrerupt pentru a reuși această performanță, de ieri dimineață de la 6.20 a.m. până azi dimineață la 3.05 a.m. Au fost 33 de km cu real feel a 60 km din cauza curenților.
Cu o zi înainte, Andrei a alergat 140 de km, iar acum mai are 300 de km de pedalat până la Arcul de Triumf din Paris, unde e linia de finish pentru competiția Enduroman Arch to Arc, la care participă, și pe care, în 13 ani de existență, doar 21 de oameni au reușit să o termine”, spune Andreea Vasile.
"Au contat enorm încurajările voastre într-o cursă în care am vomat de 42 de ori din cauza răului de mare. Organizatorii mi-au spus că la 50 m-ar fi obligat să mă retrag. După 40 de kilometri brațul stâng nu a mai fost funcțional. Am trecut prin două lanuri de meduze gigant roz și violet. Apa a avut 13 grade în UK și 14 grade în Franta. Curenții m-au ajutat să parcurg ultimii 4 kilometri”, a scris Andrei pe profilul său de Facebook.
Îi ținem pumnii lui Andrei să termine cursa și suntem mândri de tot ceea ce face! Pe noi, cel puțin, ne-a încurajat să ne depășim limitele de azi înainte.
Sursa foto: Facebook.com/andrei.rosu














































