Mai puțin somn și distracție cât cuprinde, asta e deziva SummerKiss BUS, iar sâmbătă am experimentat-o la maxim când am plecat pentru a doua oară la mare, alături de Delia și de o gașcă de 23 de oameni frumoși, energici și cu poftă de viață! Deci, DA, MAMĂ, am făcut-o lată încă un weekend!
Ne-am adunat rând pe rând în fața autocarului și ne-am cunoscut mai bine, gata să pornim într-o călătorie pe care, dacă ne-ar întreba cineva, am repeta-o nu o dată, ci de nenumărate ori! Pe drum am cântat pe 24 de voci „Da, mamă”, „Cum ne noi” și-am adus înapoi alături de Delia anii 2000 cu piesa „Vino-napoi”. Cel mai tare a fost momentul în care una dintre câștigătoare nu s-a sfiit să ia microfonul în mână și întrețină atmosfera până am ajuns.
Drumul până în Mamaia a trecut cât ai clipi, dovadă că ne-am simțit atât de bine încât am pierdut noțiunea timpului. Și, uite-așa, ne-am trezit pe plaja de la Cremma Summer Club, nerăbdători să intrăm în mare și să ne răcorim. Atât de tare ardea soarele pe cer că apa a sfârâit în momentul în care ne-am aruncat în mare. :)))
Dacă cumva ne cam luase oboseală mai pe seară, toată senzația asta a trecut în momentul în care am ajuns în club. Cele mai tari piese ale verii curgeau una după cealaltă și asta a fost un motiv suficient să nu stăm nici măcar o clipă până dimineața.
Dar mai bine lăsăm pozele să vobească despre cât de bine am petrecut. Dacă vrei și tu să-ți faci amintiri de neuitat, urmărește concursurile de pe pagina de Facebook Kiss FM și hai cu noi în următoarea aventură cu SummerKiss BUS-ul!


















































































































