Vezi cum suna primul duet intre Mircea Eremia, fratele Alinei Eremia, si sora sa!

Mircea Eremia și-a lansat recent prima piesă din carieră, „Ilegal”, în care cântă alături de sora sa, Alina Eremia. Piesa spune povestea unui cuplu care nu-și poate trăi povestea de iubire din cauza părinților ei, care nu pot accepta un tip cu o condiție socială mai joasă ca a lor.

Mircea Eremia și-a lansat recent prima piesă din carieră, „Ilegal”, în care cântă alături de sora sa, Alina Eremia. Piesa spune povestea unui cuplu care nu-și poate trăi povestea de iubire din cauza părinților ei, care nu pot accepta un tip cu o condiție socială mai joasă ca a lor. 

„Colaborarea cu Alina a fost minunată, exact așa cum mă așteptam. Sora mea mi-a dat sfaturi actoricești și m-a susținut, iar echipa de filmare mi-a explicat pas cu pas ce aveam de făcut, așa că totul a mers ca pe roate”, a afirmat Mircea.

„Sunt foarte entuziasmată în ceea ce privește acest proiect, în primul rând pentru că este o colaborare cu fratele meu, deci are valoare sentimentală mult mai mare, și în al doilea rând, pentru că am mare încredere în acest single. Am emoții și sper ca acest început pentru el să fie plin de momente frumoase și realizari”, a declarat Alina Eremia.

Versurile sunt realizate de Alina și Mircea, piesa a fost produsă în studioul Mango Music de Mihai Gruia, Doru Oswin și Mellina, iar clipul a fost filmat la Corbeanca Park în regia lui Richard Stan și Claudiu Stan.  

„Videoclipul spune o poveste de dragoste emoționantă, între un tânăr îndrăgostit de o fată cu statut social diferit de al sau. „Ilegal’ se adresează tuturor tinerilor care au trăit un fel de poveste interzisă, din cauza unor astfel de diferențe. Sfatul meu pentru ei este să nu recurgă la metode ilegale, ci să încerce să găsească alte soluții și să lupte pentru iubirea lor”, a adaugat Mircea.

Nouă ne place. Voi îi dați un Like? 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.