10 carti biografice care merita citite: de la Ibrahimovic, Schumacher la Johnny Depp sau Papa Francisc

Cea mai recentă carte pe care am citit-o a fost despre viața Serenei Williams și m-a marcat atât de puternic încât am decis să îmi fac un raft întreg numai cu biografii și memorii ale unor oameni care au avut o viață ca-n filme.

Cea mai recentă carte pe care am citit-o a fost despre viața Serenei Williams și m-a marcat atât de puternic încât am decis să îmi fac un raft întreg numai cu biografii și memorii ale unor oameni care au avut o viață ca-n filme. Ce vedem la televizor și ce citim despre ei este ca atunci când privim vârful unui aisberg. Uimitor la suprafață, nimic de zis. Dar dacă te scufunzi în lectură, citind despre drumul lor în viață, constați cât de MARI sunt cu adevărat oamenii aceștia și prin câte au trecut ca să ajungă sus.

Nu îți ia mai mult de două săptămâni să citești o biografie pentru că textul curge. Nu există înflorituri. E un scenariu real plin de întâmplări, gânduri și conversații. Prețul unei cărți este în jur de 30 de lei. Dacă îți iei cinci ai deodată un stoc suficient pentru următoarele luni, iar după ce le-ai citit le poți păstra sau revinde ca să îți iei altele. De multe ori eu așa fac.

Uite ce cărți mi-au făcut mie cu ochiul:

Johnny

Zlatan

Papa

Roger

Michael

Dan

Steve

Bear

Mănâncă,

Al

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.