Aeroportul international din Los Angeles a obținut aprobare să construiască un terminal special pentru a putea permite celebrităților, starurilor sportive și celor bogați în general, să treacă direct din limuzină în scaunul de la clasa întâi, evitând interacțiunea cu oamenii de rând.
S-a aprobat unanim planul de a reconstrui un hangar de marfă. Acesta va fi transformat în primul terminal din America dedicat celor bogați și faimoși. Va permite celebrităților și diplomaților să evite paparazzi, protestatari sau orice ar vrea ei să evite. Aceștia vor fi lăsați de limuzine direct în spatele ușilor închise.
Pentru a se bucura de acest serviciu, vedetele vor plăti între $1,500 și $1,800 pentru o cursă. Terminalul va avea lounge-uri exclusive, catering special și locuri de checkpoint si securitate separate.
Oficialii aeroportului spun ca vor să atragă cât mai multe celebrități și oameni business la LAX, acest terminal fiind o alternativă muuult mai ieftină decât închirierea unui avion privat. Deborah Ale Flint, director executiv al Los Angeles World Airports, care controlează și LAX, spune că lasând vedetele să folosească o rută privată ar fluidiza și face mai placută călătoria pentru restul oamenilor, care deseori s-au trezit, întâmplător, intr-o îmbulzeală generală cauzată de presă, atunci când o vedetă pleca sau venea de undeva.
Cu alte cuvinte, cuiva i-a venit ideea glorioasă că vedetele sunt cauza principală a aglomerației din aeroport, nicidecum organizarea. Mhm, sigur. Le deranjează oare atât de mult dragostea și admirația fanilor, încât nu își mai doresc să dea ochii cu ei? Viața de persoană publică implică și asumarea unor lucruri, precum EXPUNEREA! Sounds familiar?












































