8 motive pentru care să fim recunoscători anului 2015

Un nou an reprezintă un nou început și în curând vom avea ocazia să luăm de la capăt în orice aspect al vieții noastre.

Un nou an reprezintă un nou început și în curând vom avea ocazia să luăm de la capăt în orice aspect al vieții noastre. Însă până atunci, ar fi vremea să ne oprim câteva minute și să ne gândim la toate lucrurile bune care ni s-au întâmplat în ultimul an, toți oamenii pe care i-am cunoscut și au participat într-un fel sau altul la dezvoltarea noastră și toate lecțiile pe care viața ni le-a dat. 

Iată pentru ce ar trebuie să fim recunoscători:   

1. Pentru oamenii care ne-au rămas aproape, fiindcă altfel nu am fi putut face față încercărilor zilnice.

2. Pentru că am avut net și ne-am putut conecta la Facebook. Nu mulți își dau seama, dar nu oricine are acces la aceste facilități. Elecricitatea, în general, deși ar trebui să fie resursă comună la nivel global, nu este.

3. Pentru că poți oricând să iei decizia de a te schimba și de a deveni mai bun. Am zis oricând, fiindcă asta nu ține neapărat de planurile pentru următorul an. Putem să decidem oricând că vom fi oameni mai buni și chiar să reușim. Totul începe din interior.

4. Pentru greșelile pe care le-am făcut în 2015, care vor deveni lecțiile anului următor. Se trec ca experiență de viață și ne sunt teribil de folositoare.

5. Pentru faptul că știm să citim. Dacă citești asta acum, nici n-ai habar cât de norocos/norocoasă ești.

7. Pentru înțelepciune. Pe zi ce trece, devenim mai informați și mai „copți” la minte. 

8. Pentru faptul că ne-am ridicat azi din pat și că trăim. Cu atâtea tragedii care se întâmplă tot mai des și nu doar la noi, ci peste tot în lume, trebuie să fim recunoscători, noi că scriem articolul acesta, iar voi, că îl citiți.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.