Cei mai faimoși artiști care au fost descoperiți de L.A. Reid

L.A. Reid, președintele casei de discuri Epic Records, este unul dintre cei mai apreciați oameni din industria muzicală globală. Ajuns la vârsta de 59 de ani, mogulul a revenit în atenția publicului săptămâna asta, după ce și-a lansat autobiografia, intitulată „Sing To Me”.

L.A. Reid, președintele casei de discuri Epic Records, este unul dintre cei mai apreciați oameni din industria muzicală globală. Ajuns la vârsta de 59 de ani, mogulul a revenit în atenția publicului săptămâna asta, după ce și-a lansat autobiografia, intitulată „Sing To Me”. Cartea include o grămadă de povești despre viața incredibilă pe care a trăit-o până acum, cu detalii care cred că te-ar interesa și pe tine, dragă fan al muzicii pop, hip-hop și RnB. Asta pentru că sub tutela lui s-au lansat niște artiști uriași. Dar să începem de la început. 

Și-a făcut debutul pe scena muzicală acum aproximaiv 40 de ani, ca toboșar, activând în trupa Pure Essence din Cincinnati. Apoi a cântat în trupa The Deele, unde s-a bucurat de un succes mult mai răsunător. A renunțat la locul pe scenă pentru cel din backstage. S-a decis că vrea o carieră ca șef de casă de discuri. A fost cea mai bună alegere pe care o putea să facă. 

A înființat casa de discuri LaFace, împreună cu cantautorul Babyface, și a revitalizat scena muzicală din orașul Atlanta. După ce și-a vândut label-ul companiei BMG, a fost „pasat” la Arista Records, care mai apoi s-a unit cu Sony, și a fost numit președintele Def Jam, o casă de discuri legendară din New York City, unde a lucrat cot la cot cu Jay-Z, pe care tot el l-a angajat. 

După șapte ani în fruntea Def Jam, a trecut la Epic Records. Le-a văzut și le-a făcut pe toate. Mai exact, i-a semnat pe toți. L.A. Reid a fost responsabil cu lansarea unor artiști care au ajuns să fie o parte importantă din „pop culture”:

Usher

L.A. Reid i-a oferit un contract lui Usher, pe vremea când artistul RnB avea doar 14 ani. Evident, l-a semnat, pentru că la vârsta aia semnezi orice să poți să pui mâna pe bani. Lăsând gluma la o parte, gândește-te cât de mult a riscat CEO-ul LaFace cu o astfel de investiție. Eu nu i-aș da unui prunc de 14 ani telecomanda de la televizor, ce să mai zic de un contract. Din fericire, totul a ieșit ok în final, dar știi asta deja, pentru că Usher și YEAH!

Avril Lavigne

Asta a fost o mișcare destul de controversată, și la fel de riscantă ca treaba cu Usher. Pentru o persoană care s-a specializat pe genurile funk, RnB și hip-hop, să semnezi o tipă care cântă rock e un pic neașteptat. La fel ca încasările primului album „Let Go”, care s-a vândut în număr de peste 6 milioane de unități. Și nu a fost singura vedetă de sex feminin pe care a ajutat-o:

Pink

Pink și-a început activitatea la casa de discuri LaFace, înainte să fie adusă la Arista. Odată cu achiziționarea casei de discuri de către BMG, mulți artiști au fost dați afară. În schimb, L.A. Reid nu a uitat de ea, așa că a luat-o cu el la Arista, unde și-a lansat albumul „Missundaztood”, un succes uriaș pentru o tipă cu un stil greu de definit în acea perioadă.

Rihanna 

Într-o perioadă în care nimeni nu știa de Rihanna, L.A. Reid și Jay-Z i-au oferit o audiție care i-a schimbat total viața. După ce a cântat trei piese, Jay-Z a fost convins. L.A. Reid nu prea, o chestie pe care o recunoaște și-n ziua de azi. I-au oferit totuși un contract la Def Jam, și prin multă muncă, a reușit să-l convingă și pe mogul de talentul ei. Bine, și Beyonce a încercat să-l conving, și de obicei ce zice Beyonce despre o tipă care cântă e de ascultat.

Kanye West

Rapperul american nu a fost descoperit per se de către L.A. Reid, ci mai degrabă „cizelat”. Inițial un producător pentru artiștii de la Roc-A-Fella Records, inclusiv Jay-Z, Kanye West a decis că vrea să se mute de pe scaunul de la mixer și să se bage-n față la microfon. A fost o decizie pe care L.A. Reid a sprijinit-o din start, și s-a dovedit, din nou, a fi una corectă. 

Lady Gaga

În timpul unui interviu acordat emisiunii Breakfast Club, de la radioul de specialitate Hot97, L.A. Reid a declarat că una dintre cele mai mari greșeli pe care le-a făcut vreodată a fost când a renunțat la Lady Gaga. Aparent a semnat-o când lucra la Def Jam, dar i-a anulat contractul la scurt timp după. OK, nu el a lansat-o, dar tot i-a recunoscut talentul foarte devreme în cariera ei. Asta dovedește din nou urechea deosebită pe care o are.

Future

Mai puțin cunoscut în România, Future e cel mai hot artist rapper din prezent. E acolo sus cu Drake și Kanye West. După un mixtape cu reacții pozitive din partea criticilor, și un album de debut catastrofal, în ceea ce privește vânzările, era destul de deprimat, și nesigur pe viitorul lui. L.A. Reid l-a convins să nu se dea bătut, și l-a ajutat să-și întoarcă cariera din drum. Și a reușit. La fel cum a făcut-o cu o tonă de alți artiști. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.