Industria muzicală e plină de practici controversate. De la playback la plagiat, drumul spre numărul unu în topuri nu e întotdeauna deontologic. Cea mai nouă controversă, sau cel puțin cea mai discutată din ultimul timp, pentru că se practică de când e lumea, e problema autenticității pieselor. Dacă au fost sau nu compuse de interpret. Treaba asta se împarte în două practici: ori un artist interpretează o piesă scrisă de un alt artist și îl recunoaște ca atare, ceea ce înseamnă că o să primească și o parte din vânzări, ori preferă ghostwriting-ul.
Ce e ghostwriting-ului? Păi în primul rând nu e vorba despre piese scrise de Casper. E atunci când un artist cântă o piesă care a fost scrisă de altă persoană, dar nu știm exact de cine și de cele mai multe ori nu primește un procentaj din încasări. Asta înseamnă că tu ai compus o piesă, o vinzi pentru o anumită sumă de bani și gata. Acolo se oprește totul. Nimeni nu va știi că e făcută de tine și indiferent ce succes o să aibă, tu rămâi doar cu banii primiți inițial.
De ce ar face cineva asta? Păi e foarte simplu. Dacă ești un compozitor aflat la început de drum, probabil că ești și falit. Așa că orice sumă în plus ajută, mai ales când nu ai bani nici de monitoare. Și dacă faci o treabă bună, adică dacă piesa are succes, nu o să duci lipsă de alte oferte de acest gen. Toată lumea are de câștigat, mai mult sau mai puțin.
Problema cea mai mare cu cele două practici, dar mai ales cu ghostwriting-ul, e percepția publicului. Când vine vorba despre piese scrise de alți oameni, lumea crede că artistul care o cântă nu merită să fie apreciat la fel de mult ca persoanele care fac toată treaba. Cel mai bun exemplu e valul de critici primit de Kanye West după ce a zis că Beyonce merita premiul Grammy pentru cel mai bun album în 2015, nu Beck. Toată lumea a sărit în apărarea lui Beck cu argumentul că el și-a scris toate piesele de pe album, în timp ce Beyonce a avut o echipă de compozitori și producători care s-a ocupat de tot acest proces.
Mai mult, în vara anului trecut, rapperul Drake a avut o dispută destul de mediatizată cu Meek Mill, după ce acesta l-a acuzat pe Drake că nu-și scrie propriile rime. Că există o suită de alți rapperi necunoscuți care fac toată treaba asta pentru el. Drake a negat toate acuzațiile, evident. Oricum nu prea ai cum să dovedești chestia asta.
Eu chiar nu înțeleg toată tevatura asta. Ce contează? La urma urmei chiar nu e o problemă. Uite și de ce:
1. A existat de când e lumea
Să nu crezi că treaba asta a apărut de câțiva ani. Nu sunt artiștii din prezent mai leneși ca ăia din alte generații, stai liniștit. Întotdeauna au fost oameni care compuneau piese pentru artiști. Spre exemplu, știai că Boney M e produsul unui tip din Germania? Da, trupa preferată a părinților tăi e brainchild-ul lui Frank Farian, un producător din Bonn. Daddy Cool nu mai e atât de cool, nu? Și e doar un exemplu dintr-o sumedenie. La capitolul ghostwriting, știai că majoritatea rimelor lui Dr. Dre de pe albumu 2001 au fost scrise de Jay-Z? Dr. Dre e un producător excelent, fără îndoială, dar ca rapper e destul de mediocru. De aceea a apelat la Jay-Z pentru textele de pe albumul legendar lansat în 1999. E o chestie foarte răspândită, de aceea:
2. Aproape toată lumea o face
Chiar și artiștii care își compun propriile piese mai apelează la ajutor. Să luăm cazul lui Adele, din moment ce e cea mai hot cantautoare din zilele noastre. La fiecare piesă de pe noul ei album există cel puțin un compozitor în plus. Asta pentru că nu strică niciodată să ai mai multe persoane în studio. E greu să faci o piesă. Poate nu ești 100% mulțumit de ea, sau ai rămas într-un impas creativ. Atunci vine o altă persoană și te scoate din impas cu un hook sau o strofă în plus care leagă totul. Apropo, dacă tot vorbeam de Beck în introducere să știi că și el a apelat la producători precum Danger Mouse, de la Gnarls Barkley, și Nigel Godrich, mastermind-ul din spatele sunetului celor de la Radiohead, la mai multe piese. Nu e chiar atât de virgin pe cum crede lumea.
3. O să apreciezi piesa indiferent de cine e compusă
Să fim serioși, chiar contează atât de mult cine a venit cu ideea pentru refren sau outro? Probabil, dacă ești fanatic. Dar pentru omul de rând nu. El știe doar că e noua piesă de la Beyonce și punct. Nu o să facă muncă de investigație să afle cine a dat la clape pe la mijlocul piesei. Sunt detalii nesemnificative pentru publicul general. Da, poate lumea e revoltată când află că Drake nu-și scrie rimele, dar pun pariu pe corzile mele vocale că următorul lui album o să aibă un succes enorm. Pentru că șocul durează foarte puțin. Și apoi te trezești că iar dai din șolduri pe „Hotline Bling”.
4. La urma urmei, e vorba despre un produs, care trebuie să aibă niște standarde de calitate
Să zicem că ai făcut un hit uriaș în dormitorul tău, l-ai urcat pe Soundcloud și în trei luni ai avut peste un milion de accesări. Vine la tine o casă de discuri cu o tonă de bani să semnezi un contract. Apoi mai faci încă trei piese de succes, scoți un album care se vinde ca pâinea caldă și ajungi o vedetă internațională. Bravo, tată, dar ce faci dacă te lasă inspirația?
Casa de discuri a investit deja o tonă de bani în tine. Ești un produs la fel ca oricare altul. Dacă pui numele tău pe o piesă sigur o să se vândă. Mă rog, cât timp piesa e bună. Altminteri dai un fail uriaș și ajungi să faci reclamă la medicamente pentru spate să poți să-ți plătești ratele la bancă. Label-urile și-au dat seama de chestia asta, așa că au început să pună mai mult accent pe ghostwriteri. Dacă numele tău e David Guetta, dar ultima ta piesă sună ca un om care se îneacă cu oțet, cei de la casa de discuri o să vină cu o echipă de ghostwriteri care va modifica compoziția astfel încât să sune bine. Apoi o lansează și toată lumea sare pe ea, pentru că e noul hit de la David Guetta. Asta e lumea în care trăim. E bine, e rău? Nu contează. E realitatea.
