Un lucru e sigur, avem o țară frumoasă, dar ca să ajungi la frumusețile ei te lovești de tot felul de nereguli: străzi pline de gropi, unele neasfaltate, mizerie, drumuri cu CFR-ul care durează o eternitate și multe altele pe care n-are sens să le menționăm. Campaniile turistice la de la nivel național promovau o țară de vis și e normal, ca turist să-ți pice fața când vii să vezi că lucrurile nu stau chiar așa.
Mai avem de tras până să ajungem la nivelul altor țări din Europa care știu să-și folosească punctele tari în avantajul lor. Cu toate astea, majoritatea celor care ne vizitează pleacă încântați de România, dovadă că oamenii de la noi din țară știu să se facă plăcuți.
Fiindcă în curând vine vara, iar unii străini vor alege să-și petreacă aici câteva zile libere, Sergiu și Andrei au făcut glume despre turism:
„Străinii vin aici pentru atmosfera medievală. Dacă prin asta vor să spună fără apă, curent și electricitate, păi au mult din România de vizitat.”
„În România, turismul și sistemul medical au probleme. Adică nu știm cum să convingem turiștii să vină, iar doctorii să nu mai plece.”
„Eu aș vrea, în turismul intern, să nu vizităm conace vechi și castele. Mia bine vizităm vile de politicieni corupți și să plecăm acasă și cu câte un obiect că, teoretic, a fost cumpărat din banii noștri.”
Scroll up & play pentru mai multe glume!












































