7 tipuri de vânzătoare pe care le-ai întâlnit și tu la cumpărături

După ce ai fost la cumpărături și ai terminat de umplut coșul cu sare, zahăr și grăsimi, ingrediente pe care le vei găsi în orice ai cumpărat, inevitabil, vei ajunge la casă. Iar acolo o să dai peste casierițe.

După ce ai fost la cumpărături și ai terminat de umplut coșul cu sare, zahăr și grăsimi, ingrediente pe care le vei găsi în orice ai cumpărat, inevitabil, vei ajunge la casă. Iar acolo o să dai peste casierițe. 

Vânzătoarele sunt și ele oameni, de aceea îți trebuie baftă să nu dai peste una nașpa. Sigur ai avut experiențe de genul, însă au fost dăți și când te-au suprins plăcut. 

Haideți să vedem dacă recunoașteți tipurile de casierițe pe care le-au identificat Sergiu și Andrei:  

1. Vânzătoarea prea rapidă. 

Cea care deja a terminat de scanat tot când tu încă mai cauți punga pe care s-ar putea să n-o fi luat de acasă. Și după aia se uită și la oamenii care stau în spatele tău la coadă cu o privire de genul: „Uite-l și pe ăsta cum credea că trece la profesinoiști”.

2. Vânzătoarea care greșește mult

Se-ntâmplă să mai greșească omul, de ce să judecăm acum. Dar să-i treci cuiva un pachet de gumă ca 3, să îi cântărești bananele ca mere și să-l întrebi „de unde e borcanul ăla de miere, că noi nu vindem” e deja prea mult.

Mai enervante sunt vânzătoarele care greșesc și cumva e tot vina ta: „Offf, m-ați făcut să bat castraveți în loc de roșii.” Tanti, nu-s eu de vină pentru unde ți se duce ție mintea, ne-am înțeles?

3. Vânzătoarea care vrea rest

„N-aveți 30 de bani, să vă dau eu un leu? N-aveți 5 lei să vă dau eu un leu 50? N-aveți mărunt?” 

Îți vine să o întrebi dacă nu cumva sunteți la o masă unde se jucați cărți, la modul „Ai pătrari sau trag o carte?” :)))

4. Vânzătoarea care comentează cumpărăturile tale

„Ah, ați luat șampon cu urzică. Cum e ăsta, că eu nu l-am încercat?” Îți vine să te uiți repede în jur, să vezi dacă te filmează cineva, că zici că ești într-o reclamă. Replica ta ar fi „Păi, e cel mai bun. Încercați-l și voi!”

5. Vânzătoarea care îți știe slăbiciunile. 

Știi, e momentul ăla când cumperi de ceva timp de la un magazin și te știe vânzătoarea. Și primești replici de genul „Vai, azi nu luați bere?” sau „Și țigări…?” Am eu față de om cu voință? Pune-le în pungă.

6. Vânzătoarea care te judecă în funcție de ce ai în coș

Când umpli banda de produse cu cutii de bere ridică ochii la tine și te simți ca la ora de mate, când profa se uită la tine ca și cum s-a decis că azi oricum nu scapi fără un 3.

7. Vânzătoarea „amabilă” 

E cea care te întreabă „vă ajut cu ceva” cu tonul că nu-ți permiți oricum nimic din magazinul ăla. N-ai destui bani nici să te uiți la etichetele de preți.

Din aceeași categorie e și vânzătoarea care te întreabă „vă ajut cu ceva” cu suspiciunea că o să furi din magazin. Stai calmă dacă voiam să fur ceva, mă duceam în magazinul celălalt, de unde nu-mi permit nimic.

8. Vânzătoarea care vorbește la telefon 

de obicei în timp ce-ți scanează produsele. Și face totul să dureze de două ori mai mult decât ar trebui. Nu e ca și cum te-ai grăbi sau ceva. Doar ți-ai pus deoparte 2 ore jumătate numai ca să-ți scanezi o pâine și două cutii de bere.

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.