Cum a ajuns Drake pe primul loc în Statele Unite ale Americii, cu o piesă pe care nu o poți asculta gratuit pe internet

Rapperul canadian Drake se bucură de o perioadă de succes nemaiîntâlnită până acum în cariera lui.

Rapperul canadian Drake se bucură de o perioadă de succes nemaiîntâlnită până acum în cariera lui. Noul album semnat de tânărul de 29 de ani, intitulat Views, lansat la sfârșitul lunii aprilie, se vinde mai bine ca pâinea caldă. În prima săptămână de la lansare, numărul total de copii vândute a ajuns la 852.000, și a fost ascultat pe platformele de streaming de aproximativ 245 de milioane de ori. Asta în condițiile în care a fost disponibil doar pe Apple Music.

A fost al șaselea album lansat de Drake care a ajuns în fruntea top-ului din Statele Unite ale Americii. În Marea Britanie, Views a debutat tot pe primul loc, cu un număr de 78.000 de copii vândute. Dar asta e mai puțin important, cel puțin pentru noi, pentru că după cum știm cu toții, de la americani pleacă trendul. Și în ceea ce privește succesul pe plan muzical la americani, există o piatră de hotar la care vor să ajungă toți artiștii: primul lor în top-ul Billboard Hot 100, care se ocupă cu single-uri, nu cu albume. 

Dacă piesa ta e pe primul loc în top-ul Billboard Hot 100, înseamnă că e și cea mai ascultată bucată la ora actuală din toată țara. Sistemul funcționează destul de ușor. Oamenii din spatele top-ului monitorizează vânzările, numărul de plays de pe serviciile de streaming și de la radio, și află exact care e cea mai hot piesă din țară. De acolo se trage și numele Billboard Hot 100. În cazul în care nu era deja destul de clar de unde vine titlul.

E foarte greu să urci pe poziția fruntașă. Chiar și artiști ultra-cunoscuți nu au reușit să ajungă pe prima poziție în top. Exemplele sunt numeroase. De la Backstreet Boys, Missy Elliot sau Bruce Springsteen, până la artiști care s-au bucurat de un succes enorm în ultima vreme, dintre care amintim pe Nicki Minaj, David Guetta sau One Direction. Sorry, dragilor, poate data viitoare.

Drake a fost foarte aproape să fie pe primul loc în Billboard Hot 100 anul trecut, când „Hotline Bling” a mers în boxele tuturor celor de peste Ocean. Mai apoi a venit și la noi. A ajuns chiar și pe locul doi în top. Din păcate, fostul lui prieten The Weeknd i-a luat fața cu „The Hills”. Trist, dar probabil i-a trecut săptămâna aceasta. De ce? Pentru că a aflat că noul lui single „One Dance” l-a propulsat în number 1. 

Da, în sfârșit, după patru albume și 3 mixtape-uri, Drake a ajuns în fruntea top-ului Billboard Hot 100. O poveste care are un final fericit. Mă rog, fericit e prea mult spus, pentru că performanța asta nu a fost fără controverse. Mai mulți utilizatori ai platformei de social media Twitter au început să-și pună întrebări în legătură cu succesul piesei. Mai ales că nu se găsește gratuit pe internet. Teoria conspirației sau motiv de îngrijorarea pentru veridicitatea acestor top-uri? Cu siguranță e prima variantă. Uite și de ce: 

Radio-ul încă contează 

Ok, înțeleg de ce unii oameni sunt sceptici în privința succesului piesei. E foarte greu să dai de ea, într-o era în care suntem obișnuiți să căutăm și să găsim orice track pe site-uri ca Youtube sau Soundcloud. Există o sămânță de adevăr în toată povestea asta. Mai ales dacă ne uităm la piesele care au fost pe primul loc în trecut. Pe toate le putem găsi lejer pe site-uri care ne oferă posibilitatea să le ascultăm moca. „One Dance” nu are videoclip, momentan, pentru că Drake a confirmat că se lucrează la el, și nici nu a apărut un clip în care merge piese împreună cu versurile. 

Aici intervine radio-ul, care cu toate că ai crede că e mort, nu e. De fapt o duce destul de bine, pentru că în prezent oamenii sunt prea ocupați să caute muzică. Mai bine bagă radio-ul în naveta lor spre serviciu. Și așa cresc numărul de ascultători. Pentru că toată lumea vorbea despre Drake și lansarea acestui album, s-a creat o nevoie de a auzi single-urile „Pop Style” și „One Dance”. Al doilea a cucerit publicul, pentru că are și un sound mai accesibil. Pe lângă radio, vânzările au prevestit succesul piesei:

Vânzările albumului ar trebui să spună ceva, dar sunt ignorate

Pentru mine, cea mai clară dovadă a faptului că își merită poziția fruntașă, și că nu există un grup de care nu se știe nimic care controlează toate chestiile astea, reprezintă numărul de vânzări ale albumului. După cum am zis și în introducere, poziția unei piese în top-ul Billboard Hot 100 e direct afectată de numărul de vânzări. Ei bine, dacă albumul s-a vândut într-un număr atât de mare, nu era clar că cel puțin o piesă o să fie și pe pozițiile fruntașe?

În plus, „One Dance” a fost lansată ca single în ianuarie. Ea poate fi achiziționată și separat de album. Dacă pui împreună numărul de albume achiziționate cu vânzările single-ului, mai ai vreo îndoială? 

Apple Music e gratuit, în primele trei luni 

În concluzie, e important să le explic oamenilor care zic că piesa nu poate fi ascultată gratis pe internet că pleacă de la o premisă greșită. Doar pentru că nu o găsești pe Youtube, nu înseamnă că nu o poți asculta gratuit. Cei de la Apple Music oferă trei luni gratuite pentru utilizatorii noi, după care poți întrerupe abonamentul și să nu plătești nimic. Dacă chiar ești curios să vezi cum sună noul Drake, probabil că o să-ți faci un cont. Nu ai nimic de pierdut. Astfel, poți asculta lejer „One Dance” pe gratis. 

Google Play oferă tot trei luni gratuite. Spotify și Tidal, concurența principală a serviciului Apple Music, te lasă să asculți toată muzica din lume o lună fără să le bagi bani în cont. Și începând de azi albumul se găsește și acolo. Probabil că după weekendul curent toate conspirațiile vor dispărea. Cu toate că nu aș fi foarte sigur. Vorbim de internet aici. Întotdeauna apar ceva teorii absurde. Mai bine bagă „One Dance”, acum că știi unde o găsești pe gratis. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.