de Marius Ghenț
În 1983, Michael Jackson a schimbat în totalitate definiția unui clip muzical. Dacă până atunci era un bonus pe lângă piesă, sau, în cel mai bun caz, o reprezentare vizuală a ei, după lansarea videoclipului „Thriller”, a ajuns o formă de artă. Cu o lungime de 13 minute, probabil pentru că e un număr de rău augur, care se potrivește cu tema piesei, e un scurtmetraj în toată regula. Unul care a eclipsat în totalitate piesa, și care a însemnat un moment foarte important pentru toată industria. Atunci lumea a înțeles că merită investit în videoclipuri.
De la clipul regizat de John Landis au trecut mulți ani. Industria muzicală s-a dezvoltat foarte mult. E și normal să fie așa, dacă ne gândim la ascensiunea internetului și la faptul că singurele persoane care mai ascultă un album întreg sunt cei care l-au realizat în studio. Dacă nimeni nu le mai ascultă, atunci nu-și justifică existența. Unii artiști scot albume doar ca să aibă un pretext să o taie într-un turneu. Unde pot face bani după muzica lor. Alții fac un album pentru că vor să-l vândă unei multinaționale pentru exclusivitate. În ambele cazuri, motivele nu prea au legătură cu muzica în sine, ceea ce e trist.
Lansarea noului material discografic semnat de Beyonce, intitulat Lemonade, a însemnat și o îmbinarea a celor două forme de artă. Ea a deci să filmeze un videoclip pentru fiecare piesă de pe album. Astfel, a prezentat materialul sub forma unei pelicule menite să țină publicul interesat de muzică și acțiune în egală măsură. E a doua oară când face asta. Diva a mai scos gimmick-ul ăsta din plasă și în 2013, când și-a lansat albumul self-titled.
Unele persoane din presa de specialitate au comparat lansarea albumului Lemonade cu clipul de la piesa Thriller. În ambele cazuri, e o piatră de hotare pentru industria muzicală. E prea devreme să zicem cu certitudine dacă așa e, dar sunt șanse. Mai ales dacă trendul va continua, și mai mulți artiști vor ajunge să-și scoată albumele cu un pachet de clipuri pentru fiecare piesă.
E o idee bună ca artiștii să-și lanseze albumele și în format video? Depinde pe cine întrebi. Și la fel ca orice alt aspect al industriei muzicale, nu e bine să faci pe prevestitorul. Pentru că e o problemă complexă, există avantaje și dezavantaje. Pe care am decis să le prezint mai jos și să trag o concluzie:
Avantajele:
Poți convinge lumea să-ți asculte albumul cap-coadă
Știi, problema cea mai mare cu audiția unui album în 2016 nu are legătură cu muzica. E greu să fim atenți o oră întreagă la un singur lucru pentru că nu avem răbdare de nimic. Încearcă acum să te pui să citești o carte. Îți garantez că după zece pagini ești pe Facebook și te gândești dacă ar trebui să suni la numărul afișat pe o imagine care îți promite o pereche de ochelari Ray Ban la trei lei. Mai bine nu.
Ideea e că e foarte greu să păstrezi atenția unui public. În trecut era simplu să asculți un album. Ai dat play, ți-ai fixat privirea pe tavan și gata. O oră erai atent la un singur lucru. Chestia asta nu prea se mai face. Ei bine, dacă dai omului o întreagă producție cinematografică, ai mai multe șanse să fie atent și la muzică.
Poți să prezinți cât se poate de direct temele de pe album
Fără să existe prea multe polemici. Mai ales dacă e un material discografic cu multă carne, cum e în cazul albumului lui Beyonce. De la problemele de infidelitate și până la relația cu tatăl ei, tipa chiar discută pe larg despre niște subiecte foarte importante. E mult mai ușor pentru ascultător să se prindă de temele mai puțin evidente prezentate pe album, atunci când le pui în fața lor sub forma unor imagini în mișcare.
Astfel, artistul poate să spună o poveste în ritmul în care a vrut el. Asta nu prea funcționează în cazul albumelor de rap, de exemplu, unde se vorbește despre o singură temă pe 20 de piese, dar noi vorbim despre materiale complexe.
Dezavantaje:
E destul de costisitor
Un singur videoclip costă o groază de bani. Dacă faci un clip pentru douăsprezece piese, ai spart banca. E foarte greu să convingi și casa de discuri să-ți sponsorizeze o astfel de investiție vizuală. Mai ales dacă nu ai o companie ca HBO care să-ți difuzeze produsul final. Așa se justifică bugetul. Dar dacă îl lansezi singur pe site-ul tău, e ca și cum ai arunca banii pe Dâmbovița.
În consecință, doar o mână de artiști își permit, momentan, să facă un album în format video. La cât de celebră e Beyonce, probabil că Universal Music i-ar fi dat un buget să filmeze în 360 de grade, 4K și 3D de pe Marte. E într-un club select de muzicieni care au notorietatea să facă o astfel de producție.
Schimbi percepția ascultătorului în ceea ce privește asocierile dintre muzică și imagine
Asta sună ca un lucru pozitiv, nu? Practic, îi dai mură-n gură ideile tale. Când vine toba, îi bagi o explozie, să accentuezi piesa. Din păcate, nu e așa. O mare parte din experiența audiției unui album trebuie să stea în mâinile imaginației. Când bagi un album, îți faci tu singur filmele tale în cap. Te gândești că Beyonce a scris piesa aia pentru că fostul tău a fost un necioplit, nu Jay Z. Înțelegi ce vreau să zic.
Ne place să dăm un înțeles subiectiv produsului muzical. E o chestie universală. Dacă artistul îmi arată la ce ar trebui să mă gândesc când aud o piesă, toată partea asta dispare. Exercițiul imaginației e înlocuit cu o serie de imagini pentru toată lumea. Asta înseamnă că fiecare bucată o să aibă același înțeles pentru toată lumea. Ascultătorul nu mai dezvoltă o relație personală cu piesa.
OK, deci nu am ajuns la o concluzie per se. Ceea ce e bine. După cum am zis mai sus, nu e bine să faci pe meteorologul când vine vorba de industria muzicală. Multă lume a zis că nu se vor mai vinde albume când a apărut internetul. Cumva, tot a mers treaba. Sau revenirea vinilurilor. Niciodată nu știi cu siguranță ce se va întâmpla.
Nu e o idee rea să se facă albume și în format video. E bine să existe și opțiunea asta. Dar modul în care fiecare trăiește muzica trebuie să rămână în mâinile consumatorului.
